Pilotul Cezar Osiceanu a vorbit, pentru DCNews, despre problemele de care se lovesc iubitorii de animale când călătoresc, cu avionul, alături de acestea.
Redăm, integral, mesajul pilotului:
Toți iubitorii și mai ales deținătorii de animale de companie se lovesc, atunci când călătoresc împreună cu acestea dar cu avionul, de câteva probleme majore pe care vom încerca să le prezentăm în cele ce urmează.
Piața mondială de animale de companie a explodat pur și simplu în ultimii 15 ani cel puțin iar odată cu ea au apărut și problemele colaterale legate de transport de exemplu. O să luăm spre exemplificare China, țara cu cea mai mare populație umană de pe glob și care, conform datelor Institutului de Cercetare a Animalelor din Asia, are aproximativ 187 de milioane de pisici și câini de companie înregistrați, într-o industrie evaluată la aproximativ 40 de miliarde de dolari americani la nivel intern. De altfel, chinezii sunt în top și în relația cu pasagerul deținător de animal de companie și facilitățile din aviația de transport.
Animalul de companie sau pet cum se folosește în aviație spre înregistrare în sistem, este o denumire genetic dată și în general se referă la câini și pisici. Dar mulți își declară ca animale de companie șerpi, păianjeni, păsări, etc și de aceea și transportul lor cu avionul ridică tot felul de probleme atât pentru proprietari, restul pasagerilor, companii aeriene serviciile aeroportuare de handling și securitate.
Au fost cazuri în care șarpele transportat ca și pet a reușit să evadeze din cușca sa de transport și a ajuns exact în cabina de pilotaj spre “deliciul” piloților ca să zicem așa.
Eu personal am avut parte în cei 45 de ani de zbor doar de vreo 2-3 întâlniri în cockpit cu câte un frate sau o soră de a lui Mickey Mouse urcați clandestin la bord de la Otopeni și am râs cu poftă de reacția colegelor mele.
Un caz petrecut la Otopeni este interesant, zic eu, sub multe aspecte și de aceea am să vi-l prezint în cele ce urmează. După aterizarea și debarcarea pasagerilor de la o cursă de New York o pasageră a reclamat faptul ca i-ar fi fost schimbat câinele din cușca de transport cu care venise în România. Scandal mare, poliție de frontieră, grăniceri, etc etc verificări peste verificări, când reprezentantul companiei noastre a avut brusc inspirația să o întrebe pe pasageră.
- Dar de unde știți ca nu este câinele dumneavoastră pentru că la noi corespund toate: etichete pe cușcă, bilet, câinele este viu și în cușcă, cușca nu prezintă urme de distrugere, iar dumneavoastră ați confirmat că este cușca cu care v-ați îmbarcat în USA?
- Păi cum să vă spun, câinele meu de fapt a murit exact când să plec și nemaiavând timp să îl duc să îl depun la cimitirul dedicat lor din New York l-am luat cu mine în țară să îl îngrop aici, mai ales ca plătisem transportul lui și acolo m-ar fi costat enorm! Deci câinele viu din cușcă evident ca nu este al meu nu-i așa?
Folosind înregistrările video de la Otopeni s-a constatat ca la manipularea bagajelor ar fi căzut câteva bagaje mari peste cușca care s-a desfăcut iar descărcătorii de bagaje speriați și văzând câinele mort s-au gândit ei bine și mult și au înlocuit câinele mort cu unul viu de prin curtea din spate a depozitului de bagaje. În acest fel până ajungea proprietarul acasă cu câinele și constata ca nu este al lui, până făcea reclamația și ajungea la New York etc ei scăpau teferi și nevinovați, se pierdea și urma “faptei” și în plus Griveiul din curte avea șanse la o viață mai bună.
Prima grijă este legată evident destinația călătoriei deoarece trebuie să verificăm din timp ce condiții trebuiesc îndeplinite pentru a putea ajunge acolo și de a putea intra pe teritoriul țării respective deoarece există țări în care sunt prevăzute restricții generale sau temporare, obligativitatea unei carantine, etc.
Intrând pe site-ul oficial al țării respective vom putea afla informațiile corecte și în uz. În cazul instituirii unei carantine obligatorii este posibil fie să plătim foarte mult fie să trebuiască să lăsăm câinele fie acasă, fie să ne coste suplimentar drumul și cazarea.
Înainte de a alege o companie aeriană va trebui să ne interesăm ce condiții de transport sunt impuse de către transportator pentru animalele vii. Trebuie să știm ca nu toate companiile aeriene sunt autorizate sau permit accesul la bordul lor sau în cala de bagaje cu animale de companie.
De exemplu China Southern Airlines a introdus abia din anul acesta opțiunea pentru pasageri de a rezerva un loc pentru animalele lor de companie în cabina aeronavei, fiind dealtfel primul operator comercial din China care a făcut acest lucru.
O altă măsură de prevedere spune ca trebuie să verificăm dacă avionul respectiv planificat pentru cursa noastră are licență de transport pentru animale vii în calele de bagaje. Aceasta pentru ca de exemplu la unele avioane - datorită dotărilor din cala de bagaje, nu exista această posibilitate și au fost înregistrate multe cazuri în care datorită lipsei de informații sau schimbării avionului, pasagerii deținători de animale de companie să fie forțați să renunțe la călătorii exact la ghișeul de checkin.
După achiziția biletului de călătorie și înregistrarea animalului nostru, dar înainte de prezentarea la checkin, este important ca în cazul în care acesta este acceptat în cabina de pasageri, să verificăm dacă ne încadrăm în restricția privind numărul de animale vii admise în cabina. Am avut un caz în care la bord erau trei pisici la clasa economic și una la business iar restricția era pentru doar trei animale vii în avion. Așa că ultima sosită a trebuit să fie debarcată spre supărarea proprietarului care a trebuit să o urmeze.
Sunt două tipuri de cuști de transport pentru aceste animale de companie: cușca cu pereți moi sau cea cu pereți tari. Trebuie să știm ca modelul cu pereți moi nu este admis la cală din cauza pericolului evident de rănire a animalului.
Cușca cu pereții tari trebuie să fie îndeajuns de mare încât să îi permită animalului să stea în picioare.
Personal pot să vă spun că, avându-l pe Ursu, un mioritic de 98 de kg și o talie de peste 80 cm la greabăn, când am decis să plec la Bruxelles cu el invitat de Ambasada României să sărbătorim românește Ziua Națională în Primăria orașului Bruxelles, am întâlnit problema cuștii de transport. Așa că, deși am căutat în toată țara și am luat-o pe cea mai mare, la Otopeni în fața checkinului, câinele meu stătea în ea precum un hotdog mare într-o chiflă mică.
Așa că ajutat de colegii mei piloți și mecanici am găsit o ladă de lemn destinată transportului palelor elicelor avionului Il 18 și la câțiva centimetri distanță, cușca improvizată cu câinele întins pe burtă doar a putut fi urcată la bordul avionului ROMBAC cu destinația Bruxelles.
La destinație, mirarea pasagerilor și angajaților aeroportului a fost imensă, văzând că unui pilot i s-a adus un bagaj etichetat ca fiind de mâna, enorm de lung și de greu din care după deschiderea capacului improvizat de lemn a ieșit un câine imens și blănos dând din coadă și sărind în două labe să mă pupe de bucurie că mă vede.
Carnetul de sănătate al animalului de companie, denumit în argou “pașaportul pet-ului” este documentul obligatoriu care însoțește animalul iubit. El atestă starea de sănătate, nivelul și data la care au fost făcute testele și vaccinările acestuia, etc.
Multor animale nu prea le place, ca și multor oameni, zborul. De aceea acestor animale li se pot administra calmante sau tranchilizante calculate în funcție de rasă, greutate, durata zborului, antecedente medicale de către medicul veterinar curant.
Aici iar este important și chiar vital să aflăm din timp ce oferă animalelor de companie aeroporturile respective tocmai datorită numeroaselor probleme ce pot apare. Și iar vom da un exemplu chinezesc, pentru că, anul acesta, la Aeroportul internațional Guangzhou Baiyun din China, s-a inaugurat un terminal dedicat pentru animale de companie, primul din China. Terminalul ocupă o suprafață de 2.000 m2 cu zone interioare și exterioare, oferind servicii de rezervare și benzi de check-in dedicate, precum și servicii de carantină și transport, iar pasagerii proprietari pot rezerva serviciile terminalului printr-o aplicație pentru telefonul mobil. Animalele de companie sunt taxate între 178 USD - 275 USD pentru biletul de avion și o taxă de agenție de aproximativ 40-50 USD pentru staționarea la terminal acolo unde există și un hotel pentru animale de companie, care poate găzdui până la 30 de animale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News