€ 5.0894
|
$ 4.3816
|
Curs valutar: € 5.0894
|
$ 4.3816
 

EASA avertizează companiile aeriene să evite spațiul aerian al Iranului
Autor: Dana Mihai

avion imagine ilustrativă Avion. Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay

Agenţia Europeană pentru Securitate Aeriană (EASA) a cerut vineri companiilor aeriene să evite deocamdată spaţiul aerian iranian, invocând "situaţia actuală şi potenţialul unei acţiuni militare americane".

 

Agenţia Europeană pentru Securitate Aeriană (EASA) a cerut vineri companiilor aeriene să evite deocamdată spaţiul aerian iranian, invocând "situaţia actuală şi potenţialul unei acţiuni militare americane", informează sâmbătă dpa.

EASA a sfătuit operatorii aerieni să "dea dovadă de prudenţă şi să implementeze planuri de contingenţă pentru operaţiuni şi planificarea rutelor în spaţiul aerian al ţărilor vecine, în special acolo unde se află baze militare americane".

Avertismentul, ce urmează să fie valabil până pe 16 februarie, va rămâne iniţial în vigoare timp de o lună, a declarat agenţia europeană.

Amenințări repetate din partea SUA

De la începutul protestelor în masă împotriva regimului autoritar al Republicii Islamice, în urmă cu mai bine de două săptămâni, preşedintele Donald Trump a ameninţat în repetate rânduri Iranul cu intervenţia SUA.

EASA a declarat că forţele iraniene de apărare aeriană au fost "în stare de alertă sporită" pe fondul escaladării protestelor, adăugând că "există în prezent o probabilitate crescută de identificare greşită" în spaţiul aerian iranian.

"Prezenţa şi posibila utilizare a unei game largi de arme şi sisteme de apărare aeriană, combinate cu răspunsuri imprevizibile ale statelor şi potenţiala activare a sistemelor SAM, creează un risc ridicat pentru zborurile civile care operează la toate altitudinile şi nivelurile de zbor", a declarat EASA în avizul său.

Citește și: Iranul reia serviciul intern de SMS după nouă zile de blocaj

Situaţia este monitorizată îndeaproape pentru a evalua nivelul de risc, a adăugat agenţia.

Conform relatărilor din mass-media americane, în prezent Washingtonul îşi consolidează prezenţa militară în Orientul Mijlociu, inclusiv prin desfăşurarea portavionului USS Abraham Lincoln şi a mai multor nave însoţitoare.

Până în prezent nu a existat nicio confirmare oficială a desfăşurării lor din partea Pentagonului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close