Președintele american Donald Trump a făcut un apel public către liderii iranieni să elibereze mai multe femei despre care susține că riscă să fie executate, considerând gestul un posibil semnal pozitiv înaintea reluării negocierilor dintre Statele Unite și Iran.
Declarația liderului de la Washington vine într-un moment tensionat, marcat de apropierea unei noi runde de discuții diplomatice și de expirarea unui ultimatum privind o posibilă reluare a bombardamentelor.
Mesajul a fost transmis public pe rețelele sociale și este însoțit de un apel direct către autoritățile iraniene.
„Către liderii iranieni, care vor negocia în curând cu reprezentanţii mei: aş fi foarte recunoscător pentru eliberarea acestor femei. (...) Vă rog să nu le faceţi rău! Ar fi un început foarte bun pentru negocieri!!!", a scris Donald Trump pe reţeaua sa Truth Social, comentând la o postare distribuită anterior.
Postarea la care face referire liderul american, publicată pe platforma X de activistul Eyal Yakoby, include fotografii cu opt femei neidentificate, însoțite de mesajul că autoritățile iraniene s-ar pregăti să le execute prin spânzurare.
Trump a declarat că Statele Unite se află într-o „poziţie foarte puternică” în negocierile cu Iran și s-a arătat optimist în privința unui acord.
„Cred că vom ajunge la o înţelegere excelentă. Cred că nu au de ales", a afirmat acesta într-un interviu acordat CNBC.
O delegație americană condusă de vicepreședintele JD Vance urmează să se deplaseze în Pakistan pentru reluarea discuțiilor cu partea iraniană.
Întâlnirea are loc în contextul în care ultimatumul impus de Donald Trump, înaintea unei posibile reluări a bombardamentelor, urmează să expire miercuri seara, ora Washingtonului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci
de Anca Murgoci