Distrigaz anunţă că a început reluarea etapizată a alimentării cu gaze naturale a clienților din zona Calea Rahovei.
Astăzi, 25 octombrie, în urma verificării rețelei de distribuție de către reprezentanții Distrigaz Sud Rețele, a început reluarea etapizată a alimentării cu gaze naturale a clienților din zona Calea Rahovei, care îndeplinesc condițiile tehnice și de siguranță, transmite Distrigaz.
Până la ora 14:00, echipele Distrigaz Sud Rețele prezente în teren au ajuns la 206 clienți, din cei 451 programați astăzi. Reamintim că reluarea alimentării cu gaze naturale în condiții de siguranță se face individual, pentru fiecare client.
Astfel, până la ora 14:00:
· S-a reluat alimentarea pentru 44 de clienți;
· Pentru 142 clienți nu a putut fi reluată alimentarea cu gaze întrucât au fost detectate pierderi de gaze pe instalația de utilizare individuală sau comună ce aparține clienților;
· Alți 20 de clienți nu au fost prezenți la domiciliu, motiv pentru care nu s-a putut relua alimentarea.
Programul de reluare a alimentării continuă până la orele 20:00, pentru clienții planificați pentru data de 25.10.2025, transmite compania.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News