€ 5.0989
|
$ 4.4354
|
Curs valutar: € 5.0989
|
$ 4.4354
 

Darryl Nirenberg, ambasadorul SUA la București: România are potențial în domeniul energetic din regiune. Prioritățile din mandatul său
Autor: Iulia Horovei

Darryl Nirenberg, ambasadorul SUA în România Darryl Nirenberg, ambasadorul SUA în România. Sursa foto: Agerpres

Ambasadorul SUA la București, Darryl Nirenberg, a afirmat că România are potenţial să revoluţioneze domeniul energetic în Europa Centrală şi de Est, punctând care sunt obiectivele mandatului său.

România are potenţial să revoluţioneze domeniul energetic în Europa Centrală şi de Est, a declarat, luni, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Darryl Nirenberg, într-un interviu acordat Agerpres.

„La bază, România are potenţial să revoluţioneze domeniul energetic în Europa Centrală şi de Est, în ceea ce priveşte reducerea dependenţei de Rusia. Cum a spus preşedintele Trump, securitatea energetică înseamnă securitate naţională, iar energia este cheia dezvoltării economice.

România are mai multe resurse pe care le exploatează, altele pe care le va exploata. Programul nuclear este promiţător şi suntem fericiţi că SUA contribuie cu tehnologie şi companii la refacerea reactoarelor de la Cernavodă”, a spus diplomatul, în primul interviu pe care l-a acordat presei române de la preluarea mandatului de ambasador al SUA în România.

Referindu-se la reactoarele modulare mici (SMR), Nirenberg a evocat acordul interguvernamental legat de dezvoltarea acestei tehnologii cu o contribuţie americană. „Mă bucur să constat că deciziile iniţiale au fost luate şi sunt mândru să văd cum companiile americane furnizează tehnologia de ultimă generaţie. De notat că Eximbank şi Development Finance Corporation s-au angajat să investească până la 3 miliarde şi, respectiv, un miliard de dolari pentru proiectul SMR”, a mai spus acesta.

Domeniul economic, o prioritate pentru ambasadorul Darryl Nirenberg

Potrivit diplomatului american, o prioritate a mandatului său în România o reprezintă oportunităţile economice: „Vreau să avansăm în ceea ce priveşte oportunităţile noastre economice şi comerciale inclusiv şi în special în domeniile energiei, mineralelor critice şi tehnologiei.

Sunt angajat să promovez afacerile americane, pentru a crea locuri de muncă atât în SUA, cât şi în România şi să consolidez legăturile noastre în beneficiul ambelor naţiuni”, a afirmat ambasadorul SUA în România.

Darryl Nirenberg a fost numit ambasador al SUA în România în mai 2025 și confirmat în decembrie 2025. Acesta și-a preluat mandatul în martie 2026.

Citește și: Darryl Nirenberg , ambasadorul SUA în România, primit la Cotroceni de președintele Nicușor Dan. Cine este Darryl Nirenberg

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
x close