”Numărătoare inversă până la catastrofă” în Afganistan. Avertisment ONU

Pixabay / Criză alimentară în Afghanistan: ONU transmite un avertisment
Pixabay / Criză alimentară în Afghanistan: ONU transmite un avertisment

O criză alimentară este în desfășurare în Afganistan, un avertisment fiind emis de ONU către comunitatea internațională. 

Milioane de afgani se vor confrunta cu foamete în această iarnă, dacă nu se iau măsuri urgente, a avertizat Programul Alimentar Mondial al ONU (PAM), conform BBC. Mai mult de jumătate din populație - aproximativ 22,8 milioane de oameni - se confruntă cu insecuritate alimentară acută, în timp ce 3,2 milioane de copii sub cinci ani ar putea suferi de malnutriție acută, a spus WFP.

„Afganistanul este acum printre cele mai grave crize umanitare din lume, dacă nu chiar cea mai gravă”, a declarat David Beasley, directorul executiv al PAM. „Suntem într-o numărătoare inversă până la catastrofă” a mai spus el. 

Economia, slăbită de preluarea talibanilor

Afganistanul a căzut în mâinile talibanilor în august, după ce SUA și-au scos ultima trupă rămasă și militanții au străbătut țara preluând terenul.

Preluarea a slăbit o economie deja fragilă, care era puternic dependentă de ajutorul extern. Puterile occidentale au suspendat ajutorul, iar Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional au oprit, de asemenea, plățile.

Își vând bunurile pentru a cumpăra mâncare

Mulți afgani își vând acum bunurile pentru a cumpăra alimente. Noua administrație talibană a fost blocată și nu poate să acceseze activele din străinătate, pe măsură ce națiunile evaluează cum să facă față grupului islamist, ceea ce înseamnă că salariile funcționarilor publici și altor lucrători au fost reținute.

„Au trecut mai bine de cinci luni când nu mi-am primit salariul”, a declarat pentru BBC un profesor din Herat, adăugând: "Viața este grea. Vând tot ce avem acasă. Ne vindem animalele, ne tăiem copacii pentru a vinde lemnul."

„Oamenii sunt săraci aici”, a spus un bărbat din Kandahar. „Ieri am văzut o femeie care trecea prin coșurile de gunoi de la hotelul din localitate, adunând resturile de mâncare. Am întrebat-o de ce face așa și a spus că nu are altă soluție, că încerca să găsească mâncare pentru copiii ei."  adăugat el. 

Talibanii interzic frizerilor să scurteze bărbile

Talibanii au interzis frizerilor din provincia afgană Helmand să radă sau să taie barba, spunând că acest lucru încalcă interpretarea lor a legii islamice, relatează BBC, scrie Mediafax. 

Oricine va încălca regula va fi pedepsit, a declarat poliția religioasă talibană. Unii frizeri din capitala Kabul au declarat că au primit, de asemenea, ordine similare.

Instrucțiunile sugerează o revenire la regulile stricte din timpul mandatului trecut al grupului, în ciuda promisiunilor de guvernare mai blândă.

Care a fost reacția frizerilor

"Luptătorii continuă să vină și să ne ordone să nu mai tăiem bărbile", a declarat un frizer din Kabul. "Unul dintre ei mi-a spus că pot trimite inspectori sub acoperire pentru a ne prinde".

Un alt frizer, care conduce unul dintre cele mai mari saloane din oraș, a declarat că a primit un telefon de la cineva care pretindea că este un oficial guvernamental. Acesta l-a instruit să "nu mai urmeze stilurile americane" și să nu radă sau să tundă barba nimănui.

În timpul primului mandat al talibanilor, între 1996 și 2001, islamiștii liniei dure au interzis coafurile extravagante și au insistat ca bărbații să-și lase barbă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel