Cine a fost cu adevărat Diego Maradona. Realizările monumentale ale argentinianului

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Argentinianul Diego Armando Maradona s-a născut pe 30 octombrie 1960, într-un orășel din vecinătatea capitalei Buenos Aires. Parcursul vieții sale avea să schimbe istoria țării.

Descris drept „orbitor, infam, extraordinar, geniu și scandalos” de BBC, Diego Maradona a fost o adevărată legendă a fotbalului mondial. El este considerat printre cei mai buni jucători din toate timpurile, poate chiar cel mai bun. Combinația rară de viteză, viziune și fler a acaparat fanii echipelor pentru care a evoluat.

259 de goluri în 491 de meciuri a înscris Diego, însă până la cariera extraordinară în fotbalul profesionist, jucătorul a făcut senzație la juniori. Capacitățile sale uimitoare au condus clubul Los Cebollitas către 136 de meciuri fără înfrângere. Datorită talentului, Maradona a debutat în culorile Argentinei la doar 16 ani și 120 de zile. Scund și bondoc, la doar 1,65m înălțime, Diego nu putea fi considerat un adevărat atlet. Însă abilitățile, agilitatea, viziunea și controlul balonului i-au compensat suficient problemele.

Golul secolului și „Mâna lui Dumnezeu”

Cele 34 de goluri în 91 de meciuri la națională poate că nu spun povestea întreagă a carierei sale. La Mondialul din 1986 din Mexic, Maradona a înscris un gol care avea să rămână în istoria fotbalului. După scurgerea a 51 de minute în partida cu Anglia, fotbalistul a sărit odată cu portarul advers, Peter Shilton, înscriind cu mâna. La 4 minute distanță, Maradona a înscris „golul secolului”, driblând majoritatea oponenților și crescând diferența între cele două echipe. Aceste scene aveau loc în sferturile de finală, Diego conducându-și echipa către al doilea titlu mondial din istorie, învingând Germania de Vest.

Eroul lui Napoli

Maradona a doborât de două ori recordul pentru cel mai scump transfer din istorie: prima oară când a părăsit Boca Juniors pentru Barcelona în 1982 (3,3 milioane euro), a doua oară alăturându-se lui Napoli, la doi ani distanță (5,5 milioane euro). Italienii s-au strâns în număr uriaș la venirea sa pe San Paolo: 80.000 de spectatori i-au așteptat sosirea cu un elicopter.

Legendarul fotbalist și-a arătat cea mai bună formă la vreun club în perioada sa din Italia, ducându-și echipa către două titluri domestice, primele din istorie (1987 și 1990), câștigând și Cupa UEFA în 1989.

Drogurile l-au doborât

Totuși, viața din Napoli i-a făcut felul lui Maradona. „Este un oraș extraordinar, dar abia pot respira. Vreau să fiu liber, să mă pot plimba. Sunt și eu un băiat ca oricare altul”, a transmis Diego, la acea vreme. Curând, fotbalistul s-a înhăitat cu mafia Camorra, cocaina și, colac peste pupăză, un proces de paternitate.

După ce a pierdut cu 0-1 în fața Germaniei, la Campionatul Mondial din 1990, Maradona a avut interzis la fotbal timp de 15 luni din cauza unui test de doping pozitiv.

Revenirea de la Mondialul din 1994 din Statele Unite nu a fost una de succes, fiindcă fotbalistul a trebuit să se retragă în toiul turneului fiindcă luase o substanță interzisă: efedrină.

Retragerea a venit la 37 de ani

După un al treilea test pozitiv la 3 ani distanță, Diego Armando Maradona s-a retras din fotbal, cu ocazia împlinirii vârstei de 37 de ani. Totuși, controversele s-au ținut lanț de fotbalist. El a fost condamnat la închisoare cu suspendare după ce a tras în jurnaliști cu o pușcă cu aer comprimat, iar dependența de alcool și cocaină i-au provocat mai multe probleme de sănătate.

Până la 128 de kilograme a ajuns superstarul argentinian, iar 2004 a fost anul unui atac de cord major care l-a băgat la terapie intensivă.

Finalul vieții

Spre finalul vieții, Maradona a antrenat Gimansia La Plata, promițând performanțe extraordinare. Puteți citi aici mai multe despre venirea sa la clubul argentinian. După 2 luni, legendarul fost fotbalist a renunțat la echipă.

Diego Armando Maradona (30 octombrie 1960 - 25 noiembrie 2020)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel