Un cuplu care şi-a dorit să cumpere una dintre celebrele case la 1 euro din Italia a fost ajutată de un avocat care le-a tradus documentele să nu pice într-o...
Conform unui testimonial pe site-ul Business Insider, cuplul spune că "am avut de ales între a plăti o chirie de 500 de euro pe lună sau să cumpărăm o casă cu 1 euro. A doua opţiune părea mult mai logică".
"Am vrut să ne mutăm in Italia pentru că soţul meu lucra aici. Casele la 1 euro se vând de câţiva ani, unele oraşe le oferă în oraşe unde nu a mai rămas prea multă populaţie, cu scopul de a atrage tinere familii, afaceri dar şi străini pentru a reporni economia. Eu am 30 de ani, soţul meu 32, aşa că ne-am gândit că suntem perfecţi pentru acest program.
Am cumpărat o casă în unul dintre acele oraşe care vând case la 1 euro, dar ne bucurăm că nu am apelat la acest program, totuşi", a transmis Callie Riemann.
"Mi s-a părut mereu că se ascund nişte lucruri în acest program. Am vorbit cu oameni care au cumpărat case ieftine în Italia pentru a afla ce ne aşteaptă, am urmărit conturi pe reţele sociale ale oamenilor care au cumpărat aceste case. Părea cam riscant. Nu am vrut să ajungem ca acea persoană care a cumpărat o astfel de casă şi apoi a aflat că structura este instabilă sau că mai trebuia să investească în jur de 300.000 euro în renovări.
Apoi, am descoperit că fiecare oraş are propriile cerinţe pentru cei care cumpără astfel de case. Unii îţi pot cere să înfiinţezi o afacere, să termini renovările între 2 şi 6 ani, sau să locuieşti acolo cel puţin 6 luni pe an. Aceste cerinţe legale complică procesul de achiziţie şi sunt informaţii disponibile doar în limba italiană", a completat tânăra.
"Cred că acest program, de case la 1 euro, poate fi senzaţional pentru unele persoane, cât timp ştiu toate implicaţiile legale. Ce vă putem recomanda noi este să angajaţi un avocat specializat în drept imobiliar, cu experienţă cu vânzările internaţionale. Noi am dat 6500 euro pentru un astfel de avocat, el ne-a tradus toate documentele şi ne-a ajutat cu toate contractele şi ceilalţi paşi în cumpărarea unei case. A fost un cost mare, comparativ cu achiziţia unei case de 1 euro, dar noi credem că ne-a ajutat să reducem riscurile în ceea ce priveşte o achiziţie pe care ulterior am fi regretat-o", a mai spus ea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News