Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail redactia@dcnews.ro și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

Cannes 2017. Clint Eastwood răspunde unei întrebări „De ce credeți că vă iubesc francezii?" „Pentru că sunt nebuni"

Între timp, cât pe ce să sară în aer Croazeta. A apărut Clint Eastwood pentru o Lecție de cinema, de fapt niște evocări stârnite de întrebările criticului Kenneth Turan. Thierry Frémaux, delegatul general, cu sinceritatea lui devastatoare, ne-a povestit în introducere cum a recurs la un mic șantaj, pentru a-l avea la Cannes pe bătrânul cowboy, autorul care a coalizat critici francezi prin tradiție rivali, pe cei de la Cahiers du cinéma si Positif, scrie Magda Mihăilescu.

Pentru toți, Eastwood este unul dintre ultimii clasici americani, cel care a perpetuat mitologia americană. Producătorul filmului Unforgiven a sugerat festivalului să proiecteze copia restaurată a filmului la Cinema Classic. Bun, a zis Frémaux, dar în cazul ăsta trebuie să vină și Clint. Și, dacă tot vine, n-ar strica și o Lecție de cinema. Așa se face că l-am ascultat ieri pe bărbatul de 86 de ani, tot subțire, căruia costumul de blugi îi vine de minune, istorisind, cu vocea lui mică, episoade esențiale, mai ales ale începuturilor sale.

Unele, primele, din liceu, când fiind nevoie de un școlar cam idiot (el a spus-o, nu eu) i s-a dat un rolișor. „Eram atât de prost, încât puteam să trec și drept distractiv". Nu știe când va mai apărea în filmele altora, nici când se va mai instala pe un platou: „Îmi place să joc golf, dar nu-mi place să fiu obligat să-mi petrec viața jucând golf cu bătrâni ca mine".

Pe Nicole Kidman o așteaptă patru premiere

Altfel spus, ca întodeauna, nu crede decât în propria intuiție. Așa cum s-a întâmplat și când Sergo Leone l-a invitat pentru Un pumn de dolari. La început a refuzat dar s-a răzgândit repede. Urmarea o cunoștem. „De ce credeți că vă iubesc francezii?" „Pentru că sunt nebuni". La pomul lăudat Două au fost filmele așteptate cu interes deosebit la sfârșitul primei săptămâni de festival: Le redoutable, cel cu povestea alarmei cu bombă și Happy And al lui Michael Haneke, deținător a două Palme d‚Or (Panglica albă și Amour), teoretic posibil câștigător al celei de a treia, fiind, astfel, potențialul campion al clubului cumularzilor (Coppola, Kusturica, frații Dardenne).

Ca întotdeauna, astfel de stări, în care se investește multă speranță, sunt însoțite și de o oarecare teamă. Prima dintre ele: un film despre Jean-Luc Godard, legendă a istoriei cinematografului francez, omul care a dat unele dintre definițiile Noului val, hiperintelectualul convertit la politică, artist fondator și distructiv în același timp, histrion de geniu capabil să ia mințile celor care nu au dat peste cheia cu care funcționează personajul. Michel Haznavicius (Artistul) pare să fi trăit nelinișta de a nu avea acces la misterul creatorului, de aceea a optat pentru o formulă într-un fel curajos-ireverențioasă, de un comic amețit cu puțină tandrețe.

Louis Garrel în rolul lui Godard revoluționarul

A ales o perioadă bine determinată din viața lui JLG, cea de la sfârșitul anilor 60, după eșecul filmului La chinoise, când trece la militantismul „revoluționar", dar când va trăi și destrămarea celei de a doua căsătorii, cu Anne Wiazemsky, nepoata lui Mauriac. De altfel, filmul este inspirat de cartea acesteia din urmă, Un an après. Pe iubitorii cineastului, care l-au preluat de mult cu păcatele și capriciile lui cu tot, comedioara nu are cum să-i miște.

Maoismul simbolizat de aglomerările de roșu din apartamentul lui, perne, rochia nevestei, halatul lui, până și telefonul – pot smulge un zâmbet și atât. Pierderea repetată a ochelarilor – idem. Refacerea manifestărilor contestatare din mai 1968 par, pe alocuri, un joc de-a hoții și vardiștii. Nu e de mirare că, deocamdată, are cea mai mică notă la bursa criticilor. Nu te atingi de statuia Comandorului. Curioșii se vor întreba dacă Godard, cel de la 37 de ani, era chiar atât pupăcios și gelos. Cei care nu i-au văzut filmele până acum, nu cred că se vor lăsa convinși, chiar dacă Hazanavicius a încercat să refacă școala vizuală a maestrului. Un lucru nu poate fi însă, contestat – creația actorului Louis Garrel, fiul cineastului Philippe Garrel, socotit un urmaș al lui Godard. Pură coincidență.

[citește și]

Nu filiația paternă l-a ajutat, ci inteligența, cultura, intuiția. I-a studiat îndelung vocea, cu acel sâsâit greu de reprodus, mișcările și privire de om supărat pe lumea întreagă, căreia i-a adăugat un strop de nebănuită candoare. A fost plăcere și, recunosc, o revelație să-l ascult la conferința de presă, vorbind despre un "Godard talmudic, poate fi interpretat și așa, și altfel". Nu l-a întâlnit nciciodată pe autoul lui Pierrot le fou, (cine se poate apropia astăzi de el?), dar a citit atâta despre cineast, l-a ascultat de atâtea ori, încât are impresia că îl cunoaște.

Cât despre Haneke, nimeni nu vede răsărind o a treia Palme d' Or pentru Happy End. Impresia copleșitoare lăsată acum cinci ani cu Amour mai plutea în sală, risipindu-se încet, încet, pe măsură ce asistam contrariți la „instantaneele din viața unei familii burgheze europene", cum o prezintă autorul. O familie din această lume, „în mijlocul căreia ne-am afla noi toți, orbi", tot după spusele lui. Având în vedere că acțiunea se petrece în Calais, am putea să numim filmul și Burghezii din Calais, aluzie la celebrul grup statuar al lui Rodin, dar ar trebui ca filmul să inducă ideea unei meditații despre restriștile istoriei, ceea ce nu se întâmplă. Happy End poate părea straniu pentru că nedumerește. Film despre viața în înalta societate industrială în vremea noastră?

O familie burgheză europană în Happy End

Despre conviețuirea bizară cu emigranții, când fățișă, când acunsă? Poate despre secretele unei familii al cărei cap, bunicul, s-a săturat de viață și încearcă, din toate puterile, să termine odată cu ea, după ce mărturisește nepoatei vina de a-și fi sugrumat soția, după trei ani de cumplită suferință. Inutil să spun că personajul este interpretat de Jean-Louis Trintignant iar trimiterea la Amour este străvezie. Poate despre cinismul existenței contemporane, bine susținut de tehnologie.

Un soț văduv și recăsătorit întreține o aprinsă corespondnță amoroasă pe e-mail, sub ochii fiicei lui, nimeni alta decât amintita nepoată care acceptă să-și împingă căruciorul cu rotile al bunicului în apele mării, dr are grijă să nu rateze momentul scufundării, doar pentru asta sunt bune telefoanele mobile. De altfel, Haneke folosește cadrele-în-cadru, decupînd imagini ale portabilelor pe ecran. Mici jocuri care amintesc de un Godard de la începtul tehnicii video. Prea gratuit.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.22
YesMy