Caniculă și ploi în averse. Vezi prognoza pentru weekend

litoral
litoral

De la caniculă la ploi în averse, astfel se poate caracteriza sfârșitul de săptămână, din punct de vedere meteorologic.

Sâmbătă, în jumătatea de nord a ţării regimul termic va marca o scădere faţă de zilele precedente, iar în restul teritoriului vremea se va menţine călduroasă, local caniculară după-amiaza în sudul extrem şi în sud-est, unde disconfortul termic va fi în continuare accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80.

 Temperaturile maxime vor fi de la 24...26 de grade în nordul Moldovei şi estul Transilvaniei până la 36 de grade în Lunca Dunării şi Podişul Dobrogei. Instabilitatea atmosferică se va manifesta la început în centru şi est, precum şi în zonele montane, iar din orele serii şi în regiunile sudice prin înnorări temporar accentuate, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua aspect de vijelie, averse şi cu caracter torenţial şi izolat căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 25...30 l/mp şi pe arii restrânse, îndeosebi la munte, 40...50 l/mp. Temperaturile minime se vor încadra între 13 şi 23 de grade.

 La Bucureşti, vremea va fi călduroasă, caniculară după-amiaza, cu o maximă termică de 34...35 de grade şi depăşirea pragului critic de 80 al indicelui temperatură-umezeală. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai accentuate în special spre seară şi noaptea, când vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura minimă se va situa în jurul valorii de 20 de grade.

 La mare, vremea va fi călduroasă . Cerul va fi variabil, mai mult noros în nordul zonei. Vântul va sufla slab şi moderat cu unele intensificări trecătoare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 30 şi 33 de grade, iar cele minime între 21 şi 23 de grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 24 şi 27 de grade.

 La munte, instabilitatea atmosferică se va accentua şi va cuprinde cea mai mare parte a zonei montane. Cerul va avea înnorări şi se vor semnala frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua aspect de vijelie, averse ce vor depăşi local 20...25 l/mp şi pe arii restrânse grindină. Temperatura aerului va marca o scădere faţă de ziua precedentă.

 Duminică, vremea va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi condiţii de grindină, în sudul, centrul şi sud-estul ţării şi pe arii mai restrânse în rest. Local cantităţile de apă vor fi însemnate. Temperatura aerului, în scădere şi în regiunile sudice, va avea valori maxime cuprinse între 22 şi 31 de grade şi minime de la 9...10 grade în depresiuni până la 21...23 de grade pe litoral.

 La mare, vremea va fi instabilă şi si se va răci uşor . Cerul va fi variabil, temporar noros în cursul zilei. Vor cădea averse de ploaie, însotite de descărcări electrice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel