Bloc prăbuşit în Miami. Cum s-a salvat o femeie în ultima clipă. „O forță m-a trezit. Ceva în mine a spus: FUGI!”

Bloc prăbuşit în Miami. O femeie s-a salvat în ultima clipă
Bloc prăbuşit în Miami. O femeie s-a salvat în ultima clipă

Peste 140 de persoane sunt în continuare dispărute în timp ce 18 oameni au murit în urma tragediei din Miami, unde un bloc s-a prăbușit în urmă cu o săptămână.

Autorităţile îşi păstrează speranţa că vor fi găsiţi supravieţuitori după prăbușirea blocului din Miami, Florida.Totuși, șansele sunt mici deoarece deja au trecut mai multe zile de la tragicul eveniment. Între timp au început să apară mărturiile cutremurătoare ale celor care au reușit să se salveze în ultima secundă. Este și cazul unei femei pe nume Iliana Monteagudo.

 

„Ceva din mine a spus: fugi. Trebuie să fugi pentru a-ți salva viața”

Femeia a povestit pentru CNN că locuia singură într-un apartament din clădirea din Surfside, Florida și că a reușit  să iasă din bloc chiar înainte ca acesta să se prăbușească. De obicei femeia lua somnifere, dar în acea seară a renunțat la pastile pentru că a doua zi trebuia să se trezească de dimineață.  Și-a pus pastilele și cardurile de credit în poșetă și a aprins o lumânare lângă o icoană. S-a culcat, dar în jurul orei 1:00 a fost trezită de ceea ce ea a numit-o a fi „o forță rară”. O ușă de la balcon s-ar fi deschis. Femeia a mers în sufragerie pentru a o închide, dar când s-a întors a observat o crăpătură venind din tavan, șerpuind pe perete și deschizându-se rapid. În acea secundă femeia și-a dat seama că ceva este în neregulă.

„Ceva din mine a spus: fugi. Trebuie să fugi pentru a-ți salva viața.”, a povestit  Monteagudo. 

 

Decizia care i-a salvat viața

 

Nu a zăbovit prea mult pentru că un sentiment de teamă, atunci inexplicabil, a cuprins-o. Și-a luat primele haine pe care le-a găsit, s-a îmbrăcat, și-a luat telefonul, actele și poșeta, a stins lumânarea și a fugit din apartament. Pe hol nu a văzut pe nimeni. Era liniște, iar ceilalți vecini probabil că dormeau la acea oră. Nu știa de existența scărilor de urgență așa că a coborât pe unele aflate într-o altă parte a clădirii. O decizie bună, se pare, deoarece în momentul în care ea cobora acele scări părți din clădire au început să se prăbușească. 

"Dacă ar fi fost pe scările cele mai apropiate de casa ei, ar fi fost probabil zdrobită.", spune acum fiul femeii.

 

Clădirea avea probleme structurale constatate încă din 2018

 

Clădirea cu 12 etaje și 100 de apartamente s-a prăbușit în timpul nopții. Pe camere de supraveghere se poate observa cum întâi se prăbușește partea centrală a clădirii și apoi una dintre laterale. Un raport referitor la starea imobilului, a cărui faţadă dădea spre ocean, observa încă din 2018 'daune structurale majore', precum şi 'fisuri' în subsolul clădirii, conform unor documente publicate  de primăria din Surfside.

Un alt studiu, din 2020, arăta că imobilul, construit în 1981, suferise o tasare de circa 2 mm pe an între 1993 şi 1999. La imobilul respectiv erau în curs lucrări de reparaţii, mai ales la acoperiş, au indicat mai mulţi responsabili, apreciind însă că este puţin probabil ca acestea să fi fost cauza prăbuşirii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel