STB şi Metrorex vor scumpi biletele şi abonamentele. Noile tarife intră în vigoare de pe 4 septembrie.
Conform unui ordin semnat de Ministrul Transporturilor, bucureştenii vor plăti mai mult pentru o călătorie cu metroul, tramvaiul sau autobuzul, dar şi pentru abonamente. Noile preţuri intră în vigoare după 4 septembrie.
Astfel, pentru o călătorie cu autobuzul, tramvaiul şi metroul, bucureştenii vor scoate din buzunare 7 lei, în loc de 5 lei, în timp ce un bilet valabil pentru 2 călătorii (maximum 120 de minute) va costa 14 lei.
Un tichet de 10 călătorii va costa 59 lei, în timp ce abonamentul pentru o zi va costa 18 lei, în loc de 14 lei.
Abonamentul valabil o lună se scumpeşte şi el, ajungând la 160 lei, în timp ce abonamentele valabile un an de zile vor costa 1410 lei.
Titlurile de călătorie achiziționate înainte de intrarea în vigoare a prezentului ordin își mențin valabilitatea în condițiile valabile la momentul achiziției.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News