Analistul politic Bogdan Chirieac a făcut un comentariu despre lipsa unei reacții clare din partea României față de intervenția Statelor Unite ale Americii în Venezuela și arestarea liderului Nicolas Maduro.
Bogdan Chirieac, analist politic, a catalogat declarațiile lui Ilie Bolojan despre intervenția SUA în Venezuela drept „neutre“, fără o poziționare clară față de partenerul strategic al României.
„România va fi în linia poziţiei Uniunii Europene şi în acest moment MAE se consultă în aşa fel încât să existe poziţii unitare. Până în momentul de faţă, MAE nu are informaţii că ar fi probleme cu cetăţeni români în Venezuela“, declara, ieri, Ilie Bolojan, precizând că nu s-a consultat cu președintele Nicușor Dan cu privire la această chestiune.
„Situația e de râs dacă nu ar fi de plâns“, a spus Bogdan Chirieac în legătură cu declarația premierului Ilie Bolojan cu privire la intervenția SUA în Venezuela.
„Domnul Ilie Bolojan a avut o declarație perfect albă, neutră. Nu știu dacă România ar trebui să aibă o astfel de declarație, ținând seama că noi încercăm să reparăm relația cu Statele Unite. Noi spunem că stricarea acestei relații nu ni se datorează, dar hai să ne adaptăm.
Așa cum alte state au reușit să găsească o cale corectă către Casa Albă, cred că putem și noi, mai ales că avem un partener excepțional, premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, care a făcut Revelionul la Mar-a-Lago, cu Donald Trump. De asemenea, îl avem pe consilierul său, românul Herman Berkovits, care a făcut minuni în diplomația românească în ultimele decenii. Avem o intrare, doar să vrem să o folosim. Și nu e singura. Și Regele Charles al III-lea are o relație cu România, dar Israelul e calea sigură“, a punctat Bogdan Chirieac.
CITEȘTE ȘI - Trump îl ia tare pe Putin, după „atacul spectaculos“ asupra Venezuelei
România ar trebui să iasă, prin vocea președintelui Nicușor Dan, cu o declarație de sprijin a administrației Statelor Unite ale Americii, deoarece ar fi în interesul Bucureștiului de a repara relația disfuncțională cu Washingtonul.
„Nu știu dacă în acest context nu se hotărăște, în spatele ușilor închise, ca România să dea o declarație în favoarea președintelui Donald Trump. Domnul Bolojan a dat o declarație albă. Asta să fie poziția României? Te duci cu declarații neutre, rămâi acolo unde ești, pe dinafară.
Nu știu ce va face domnul Nicușor Dan. Poate trebuia să aibă dânsul o reacție, dar nu îi e caracteristică. Dânsul e un om extrem de inteligent, dar problema e că nu ia decizii rapide. În funcția de președinte al României trebuie să iei și astfel de decizii. Probabil că nu știe încă să își folosească consilierii. Dar trebuie să ai consilieri, nu oameni de paie“, a explicat analistul politic.
Bogdan Chirieac a dat exemplul altor state din UE, care au ieșit public cu declarații în interesul național, fie pro, fie contra intervenției SUA în Venezuela.
„Uniunea Europeană nu poate avea o poziție (n.r. alta decât neutră) pentru că, de pildă, în afară de Slovacia, Spania a condamnat intervenția SUA. Ceilalți aprobă intervenția. Unii mai palid, precum domnul Macron, alții mai hotărât, precum polonezii. Trebuie să iei poziția ta, în funcție de interesul tău și ce urmărești să faci. Noi avem un interes vital să readucem SUA alături de România. Nu poți să rămâi așa cu lucrurile“, a conchis Bogdan Chirieac.
CITEȘTE ȘI - China, reacție dură după atacul SUA asupra Venezuelei și capturarea lui Maduro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News