€ 5.0985
|
$ 4.3417
|
Curs valutar: € 5.0985
|
$ 4.3417
 

Ce scrie presa din Venezuela despre capturarea dictatorului Nicolas Maduro. Stupoare la Caracas

nicolas_maduro_carvativir_agerpres_16509700 Sursa Foto: Agerpres
 

Donald Trump a anunțat capturarea lui Nicolas Maduro și a soției sale, în urma unei operațiuni spectaculoase a Armatei americane în Venezuela.

"Statele Unite ale Americii au efectuat cu succes un atac la scară largă împotriva Venezuelei şi a liderului său, preşedintele Nicolas Maduro, care a fost capturat şi scos din ţară împreună cu soţia sa", a declarat Trump într-o postare pe reţeaua Truth Social.

Acțiunea a avut loc concomitent cu bombardarea unor obiective militare din Venezuela și paralizarea statului sud-american.

Trump l-a acuzat de mai multe ori Venezuela de alimentarea traficului de droguri în SUA și a dat undă verde operațiunii de destructurare a cartelurior care alimentează regimul.

Președintele american i-a cerut de mai multe ori lui Maduro să renunțe la putere, lucru refuzat de acesta din urmă.

Secretarul de Stat Marco Rubio a confirmat și el că Nicolas Maduro a fost arestat de SUA privind acuzațiile de trafic de droguri și extras din Venezuela.

Unde e Nicolas Maduro? Ce scrie presa din Venezuela despre capturarea lui Nicolas Maduro

În presa din Venezuela e stupoare. Nu există multe informații, iar media regimului citează doar presa internațională sau oficiali venezueleni care la rândul lor nu știu unde e Nicolas Maduro.

Spre exemplu publicația El Diario o citează pe vicepreședinta Venezuelei, Delcy Rodriguez, care afirmă că nu știe unde e Maduro și soția acestuia Cilia Flores. Rodriguez cere SUA să prezinte dovezi că Maduro este în viață.

„Venezuela și locul de naștere al Eliberatorului au fost atacate. Având în vedere această situație, nu știm unde se află președintele Nicolas Maduro. Îi cerem lui Donald Trump să prezinte dovezi că este în viață. Oamenii să iasă în stradă!”, a declarat declarat aceasta pentru publicația venezueleană VTV.

În aceeași linie publică și alte instituții media din Venezuela.

De precizat e că înainte ca Maduro să fie arestat în urma unei operațiuni fără precedent a SUA, acesta a decretat stare de urgență pe întreg teritoriul Venezuelei și chiar a avut o intervenție pe canalul său de Telegram.

Apoi a pierdut semnalul, la figurat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close