Mare a luat, și în acest an, mai multe vieți.
Un număr de 18 persoane au murit înecate în mare şi 72 au putut fi salvate în acest sezon estival, a informat vineri Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea" al judeţului Constanţa.
"Nici marea nu a fost lipsită de pericole. Salvatorii au intervenit la 90 de cazuri de submersie. Datorită reacţiei rapide, 72 de persoane au fost salvate, însă, din nefericire, 18 vieţi nu au mai putut fi salvate", se arată în comunicatul ISU, transmite Agerpres.
Conform sursei citate, în punctele de prim ajutor de pe plaje au fost asistate 725 de persoane, iar ambulanţele SMURD care au deservit punctele de prim ajutor au oferit sprijin pentru 1.645 de persoane.
Totodată, ISU Dobrogea a precizat că în perioada iunie - august, pompierii au gestionat pe litoral un total de peste 9.000 de intervenţii.
Sezonul estival a adus, şi în acest an, mobilizarea a peste 400 de pompieri din 29 de judeţe şi din municipiul Bucureşti, detaşaţi pe litoral pentru a sprijini echipajele ISU Constanţa.
"Măsurile adoptate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă au vizat consolidarea intervenţiilor operative şi intensificarea acţiunilor de prevenire. În acest sens, au fost mobilizate autospeciale de stingere, ambulanţe SMURD, şenilate şi ambarcaţiuni, iar în judeţul Constanţa au fost operaţionalizate 23 de puncte de lucru temporare (10 pentru stingerea incendiilor, 7 pentru prim ajutor şi 6 pentru salvare acvatică)", se mai arată în comunicat.
Cât despre incendii, echipajele au intervenit, în perioada menţionată, la 910 astfel de evenimente, în creştere cu 18% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit bilanțului ISU. Multe dintre acestea, peste 70%, au reprezentat incendii de vegetaţie uscată (659), care au afectat aproape 4.800 de hectare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News