Am fost la supermarket. Am văzut fructe multe, de toate felurile şi... oameni de şi mai multe feluri. Am văzut biscuiţi cu lapte (acru?) cu termen expirat şi, deopotrivă, angajaţi pe role sau pe pile sau nici eu nu mai ştiu cum... cu educaţie precum fursecul premium, de import, pe care- nu-l cumpără nimeni, că e prea scump. O educaţie răsuflată, dospită, "aproape de termen". Am văzut rafturi, cu răcoritoare, aproape goale şi pensionari cu portofele la fel de goale. Am văzut roşii coapte şi tineri cu minţi mai puţin pârguite. Am văzut mere găunoase şi am revăzut caractere... asemenea. Am văzut un nene cum a scăpat din mână un carton cu ouă. Evident, a murdărit vitrina şi podeaua iar domnişoara care a venit repede, pe role, să cureţe după neîndemânatic a strecurat printre dinţi un... "Ce proşti sunt unii!" Omul era lângă ea.
"Vezi ce face ăla acolo! Mă duc la bere"
Am remarcat români care-şi fac cumpărăturile pe buget de criză dar şi pe fond de... criză de nervi. Am văzut copii care au tantrum-uri cu "efecte speciale" în văzul lumii iar taţii şi mamele nu zic nimic. Nici măcar nu îndrăznesc să mişte în front în faţa micilor balauri cu dinţi de lapte. Cum mi-o fi dat sau cum nu, lângă mine se întâmplă mai mereu lucruri stranii. În magazine, în staţii de autobuz, în săli de aşteptare, în cimitir, în cofetărie, în lift... oriunde în apropierea mea. Aşa se face că şi azi, la raftul cu biscuiţi şi fursecuri, un puşti de nici 6 ani şi-a muşcat mama de mână pentru că i-a scos din coş biscuiţii nemţeşti, în formă de animale care, după o privire mai atentă a femeii, păreau să aibă termen expirat. Micuţul s-a făcut dintr-odată mare la vorbă, a pus mâinile în şold, i-a zis maică-sii vreo două şi-apoi a apucat-o cu dinţii de antebraţ. Era şi tata lângă. Am încercat să nu mă uit şi să mă-nfig cu privirea în nişte cornuri de pe-acolo ca să nu pară că stau cu urechea pe ei. Apoi am trişat şi m-am întors. Copilul... tot cu gura pe braţul mamei care, neştiind ce să aleagă între biscuiţi cu miere şi crochete cu susan, şi-a întrebat soţul. Răspunsul capului de familie a venit ca o mână de ţărână aruncată-n gura femeii: "Ia ce vrei. Vezi ce face ăla acolo! Mă găseşti în faţă, la bere." "Ăla", adică fii-su, a mai mers, aşa agăţat de mâna mamei încă vreo două raioane. Până la urmă, tati (probabil!) i-a pus biscuiţii Zoo înapoi în coş, ca să-i facă muierii în ciudă. Habar n-avea că probabil, după data inscripţionată, erau râncezi, ca grija lui pentru "ai casei".
Ce prânz, ce macaroane? Ce femeie?!
Am fost şi la vitrina caldă. Mi se făcuse poftă de macaroane cu brânză şi am vrut să-mi iau o porţie. Am vrut. Pentru că după ce am văzut-o pe doamna care servea cum scoate mâna din ureche, n-am mai vrut. Se scărpinase înainte asemenea tractoriştilor care-şi învârt degetul mic în cercuri repetate ca să fie siguri că-şi dislocă şi ceara rămasă de la ultimul scăldat de dinainte de însurătoare. Apoi m-a întrebat zâmbind: "Ce vă dau?" Aş fi vrut să-i zic să-mi dea o palmă peste frunte, în locul meu, că poate de la o mână mai grea mă trezesc mai repede din coşmar. Nu purta mănuşi. Şi, da, umbla în mâncare doar cu paletă, polonic sau cleşte. Dar imaginea..., tractoristul cu şorţ şi ruj pe buze, rotocoalele din ureche, pieptul mare tremurând în ritmul lor... cum să mai pofteşti la paste? Mi-am făcut acasă. Dar mi-a rămas în minte filmul cu "tractorista din mall". Şi totuşi... de ce nu purta mănuşi?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.
