Operațiunea a fost un succes. A eliminat mai mulți generali, militari și chiar pe șeful regimului de la Teheran. Generalul David Petraeus, fost șef al CIA, remarca într-o analiză pentru BBC asemănarea cu situația din Venezuela, unde schimbarea de lider a devenit posibilă după destabilizarea conducerii. Decapitâdu-se structurile de putere, se speră fie într-o destabilizare, fie în apariția unor lideri mai moderați din eșaloanele doi-trei ale puterii.

Operațiunea a continuat cu distrugerea punctelor și bazelor de lansare a rachetelor, a facilităților de producție a armamentului. În noaptea de duminică spre luni, cu ajutorul bombardierelor B-2 stealth, au fost utilizate dispozitive explozive care pătrund adânc în pământ și, prin unda de șoc, pot afecta structurile subterane unde sunt ascunse agențiile nucleare sau centrele de producție de drone și rachete balistice.

Reacția regimului de la Teheran a fost disperată. A bombardat atât obiective militare, cât și civile în țările Golfului, iar analiștii compară această atitudine cu invazia Irakului în Kuweit și atacarea Arabiei Saudite în 1991. Greșeala strategică a consolidat cooperarea țărilor din Golf și ostilitatea față de Iran. Arabia Saudită a decis, prin prințul moștenitor Mohammed bin Salman, să răspundă la aceste atacuri, iar forțele aeriene sunt capabile să lovească bazele militare iraniene și centrele de comandă. La confruntare au participat, pe lângă forțele israeliene, și cele ale Arabiei Saudite și Emiratelor Arabe Unite. Una dintre explicațiile pentru faptul că nu a fost blocată strâmtoarea Ormuz, care ar putea afecta aproximativ 20% din petrolul mondial și traficul maritim, este că un astfel de act ar fi echivalat cu un act de război, cu costuri uriașe și implicații economice semnificative.

Într-un astfel de scenariu, țările din Golf nu s-ar limita la declarații, ci ar putea ajunge să declare război și să atace direct Iranul. Situația ar fi similară operațiunii „Furtuna în Deșert”, când, sub coordonarea Statelor Unite, o coaliție internațională a intervenit pentru a elibera Kuweitul de sub regimul lui Saddam Hussein. O eventuală escaladare ar duce la o solidarizare și mai puternică a statelor din regiune. În plus, China depinde masiv de petrolul din Golf, aproximativ 80% din transporturile de petrol și gaze, în special din Qatar, sunt direcționate către piața chineză. Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite dispun însă de conducte care permit transportul petrolului pe uscat, ocolind strâmtoarea Ormuz. Celelalte state membre OPEC pot crește producția pentru a compensa o eventuală oprire a fluxului prin Ormuz. Din datele de până acum, strâmtoarea nu a fost blocată și, cel mai probabil, rămâne mai degrabă un instrument de presiune decât o decizie concretă. Amenințarea este folosită ca pârghie strategică.

Îndemnul lui Trump: Să iasă lumea în stradă după încetarea ostilităților

Rămâne de văzut dacă populația va ieși în stradă după încetarea ostilităților, pe fondul tensiunilor interne și al presiunilor externe tot mai mari. Nu există date clare privind forța opoziției din Iran. Regimul a reprimat dur orice tentativă de contestare: au existat zeci de mii de execuții de-a lungul timpului, iar manifestațiile au fost dispersate cu muniție reală. Opoziția este greu de susținut într-un asemenea climat.

Rămâne de văzut cât de mare este presiunea reală pentru schimbare. Există o parte a populației cu orientare fundamentalist-religioasă, dar probabil se conturează și o fractură generațională, în special între tineri și vechea gardă. În plus, Iranul este un stat complex, cu diverse facțiuni religioase și etnice, inclusiv minoritatea kurdă din nord.

Puterea de la Teheran folosește, la nivel retoric și propagandistic, discursul privind apărarea integrității teritoriale și amenințarea externă, o strategie întâlnită și în epoca Ceaușescu. Internetul nu a funcționat în ultimele zile, ceea ce limitează comunicarea, însă în marile centre urbane există în continuare canale prin care informațiile circulă.

Numărul mare de victime din rândul elitei iraniene sugerează existența unor informații precise de la sol, din interior. Astfel de operațiuni nu pot fi realizate doar pe baza imaginilor din satelit. Eliminarea unor lideri de rang înalt și a unor generali indică prezența unor surse la sol, a unor informatori sau a unor fracturi interne în sistem. Același tip de infiltrare a fost observat și în trecut, când au fost eliminați oficiali sau oameni de știință implicați în programul nuclear iranian.

Prețul petrolului a crescut deja, iar evoluția depinde de două scenarii

Dacă marile companii energetice au făcut stocuri în anticiparea escaladării conflictului, temeri care existau încă de săptămâna trecută, atunci o încheiere rapidă a ostilităților, în două-trei zile, ar putea calma piețele și stabiliza cotațiile. În schimb, un conflict de durată ar aduce riscuri majore.

S-au vehiculat scenarii alarmiste privind un preț al petrolului de 150–180 de dolari pe baril, unii vorbind chiar de 200 de dolari, față de aproximativ 71 de dolari înainte de izbucnirea conflictului. O asemenea creștere ar pune presiune puternică pe burse, ar genera vânzări de active și ar amplifica volatilitatea globală. Trump a zis că ar fi dispus să negocieze.

În plan militar, Iranul dispune de aproximativ 2.000 de rachete balistice, însă multe au fost deja interceptate. La un moment dat, capacitatea de ripostă se va reduce semnificativ. În același timp, dominația aeriană aparține clar forțelor israeliene și americane, sprijinite de statele din Golf, care controlează spațiul aerian iranian.

Franța ia în calcul trimiterea unui portavion în zonă, în Mediterana, ceea ce ar indica o reacție prudentă a Europei. Germania susține eliminarea capacităților nucleare ale Iranului, în timp ce Franța a criticat inițial intervenția, dar amenințările privind blocarea strâmtorilor și extinderea conflictului la nivel global au determinat o repoziționare. Occidentul și marile state exportatoare de petrol din Golf nu vor permite blocarea rutelor maritime strategice. Dacă un asemenea gest s-ar produce, consecințele pentru Iran ar fi grave, pentru armata iraniană.

După doar câteva zile de confruntări, se pune întrebarea ce urmează

Capacitatea de lovire a Iranului scade treptat, iar regimul încearcă probabil să se consolideze intern și să desemneze un nou lider. Ulterior, ar putea începe negocieri, dacă există disponibilitate reală pentru oprirea confruntării. Există și posibilitatea ca funeraliile liderului suprem să devină un moment de mobilizare religioasă și politică. Astfel de ceremonii pot consolida regimul, dar pot crea și un context de tensiune, în care susținătorii și contestatarii să iasă în stradă. Deocamdată, scenariile rămân deschise. Nu se știe ce urmează. Acestea sunt doar scenarii. Un alt risc este activarea grupărilor teroriste susținute de Iran în diverse regiuni. Dacă aceste organizații pierd sprijinul logistic și financiar, este posibil să încerce acțiuni independente. Pe de altă parte, lipsa finanțării le-ar putea reduce capacitatea operațională și le-ar împinge într-o fază de conservare.

În acest moment, evoluția conflictului depinde de durata ostilităților, de reacția comunității internaționale și de capacitatea regimului de la Teheran de a-și menține controlul intern.

VEZI ȘI: EXCLUSIV Cazați, dar blocați. Realitatea din spatele unui zbor deviat: Salalah, oprirea neprevăzută din drumul spre România

Google News icon Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News