Vlad Gherman iubeşte din nou? Oana Moșneagu, ipostaze incendiare, în videoclipul piesei ”Fără tine” - VIDEO/ Au fost și-n Zanzibar împreună

Vlad Gherman și Oana Moșneagu sunt colegi de platou, dar pe lângă faptul că joacă în același serial, cei doi împart şi o prietenie strânsă. Fanii acestora sunt de părere că, de fapt, Oana și Vlad ar fi într-o relație, dar cei doi au negat. Noua piesă a lui Vlad, "Fără tine" pare să vorbească despre noua sa relaţie, dar şi despre despărţirea dureroasă de Cristina Ciobănaşu, după 9 ani. 

Vlad Gherman și Oana Moșneagu nu își mai ascund relația. Cei doi petrec tot mai mult timp împreună și nu încetează să posteze imagini provocatoare pe rețelele de socializare. De la o vreme par să fie de nedespărţit, inclusiv în cel mai recent videoclip al lui Vlad, lansat astăzi. Piesa vorbeşte despre noi începuturi în dragoste, după cum bine o indică versurile ”Am apus singur, dar am răsărit în doi”. După zvonurile potrivit cărora cei doi ar trăi o frumoasă idilă, am putea crede că Vlad "a răsărit" alături de Oana, care şi apare la sfârşitul videoclipului în ipostaze incendiare cu artistul.

Au plecat în vacanţă împreună

Oana Moșneagu și Vlad Gherman au plecat împreună în vacanță, în Zanzibar, la sfârşitul anului trecut, semn că între cei doi s-a înfiripat mai demult o idilă. Cei doi actori din serialul Adela au decis să-și petreacă sărbătorile de iarnă într-un decor ceva mai însorit, departe de agitația din Capitală. Deși Oana și Vlad au oferit răspunsuri evazive despre o eventuală relație de iubire, imaginile postate de aceștia pe rețelele de socializare arată altceva. Cu ceva timp în urmă înainte de lansare, Vlad declara în spaţiul public - "Voi pune şi o bucăţică din viaţa mea în această piesă." 

"Ne-am apropiat foarte mult..."

”Eu, Mara, Vlad și Alecs am legat o prietenie foarte frumoasă în contextul acestui proiect. Cris privește relația noastră de prietenie cât se poate de normal. Suntem prieteni și, da, ce-i drept, ne-am apropiat foarte mult toți patru, eu, Mara, Alecs și Vlad, de mai bine de jumătate de an, după ce fiecare a trecut printr-o despărțire. Ne-am sprijinit reciproc. Faptul că am trecut prin perioada aia dificilă împreună ne-a unit. Dar și cu Cris ne înțelegem toți bine, râdem împreună pe set, ne mai povestim, sfătuim”, a declarat Oana Moșneagu pentru Click

"Fără tine" a avut premiera pe YouTube în urmă cu doar câteva ore şi a adunat deja zeci de mii de vizualizări. Părerile fanilor sunt împărţite. Unii îi felicită pe cei doi pentru apariţia în videoclip, chiar şi de natură artistică, alţii sunt indignaţi că în braţele artistului nu este Cristina Ciobănaşu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel