Muzeul Țăranului Român expune doar 2 la sută din obiectele aflate în patrimoniul său. Directorul Muzeului Național al Țăranului Român Virgil Nițulescu, explică într-un interviu acordat DeCe News cum s-au transformat muzeele, în ultima jumătate de secol, din simple tezaure în instituții deschise tuturor tipurilor de activități culturale. Virgil Nițulescu susține că televiziunea transmite mesaje eronate despre tradițiile culturale și recunoaște că țăranul român de astăzi are în gospodărie lucruri ”Made in China” sau cumpărate de la ruși, care se străduie să fie și oameni ai satelor, dar, în același timp, și ai orașelor. Câți străini vin la MTR și cum concurează acesta cu alte muzee din Capitală, a răspuns directorul MTR, Virgil Nițulescu, într-o primă parte a acestui interviu.
- Cum se împacă ideea de muzeu al țăranului cu strategiile moderne de marketing? Cât este muzeu, cât este spectacol?
- Muzeele nu mai sunt de mult ceea ce erau pe vremuri... de mult însemnând, vorba lui Cațavencu, lupte seculare care au durat 30 de ani. Asta înseamnă că muzeele au evoluat, în ultima jumătate de secol, într-un mod extrem de intens, s-au transformat, devenind din simple instituții păstrătoare de patrimoniu cultural, instituții deschise tuturor tipurilor de activități culturale.
Cred că, dintre toate categoriile de instituții culturale - teatre, operă, filarmonici, biblioteci, galerii de artă etc. - muzele sunt cele mai variate, privind tipurile de proiecte pe care le pot propune. Din aceasta perspectivă, am impresia că muzeele sunt în criză de creștere, practic sunt instituții care pot găzdui orice fel de fenomen cultural și de la care se așteaptă totul, uneori mai mult decât este omenește posibil să fie așteptat. Ne așteptăm ca muzeele să producă entertainment, să producă cultură, să producă educație și toate astea să fie făcute concomitent și, dacă se poate, să strângă laolaltă toată populația comunității.
-Cine este de vină?
- Cred că deja muzeelor li se pretinde mai mult decât ceea ce pot ele să ofere, lucru pentru care ele însele sunt parțial vinovate, pentru că muzeele au încercat întotdeauna să aducă mai mult public și au avut parte de o plajă de proiecte culturale foarte largă. Pornind de la simple seri muzeale sau serate culturale, cum se numeau ele acum o jumătate de secol, până la marile evenimente culturale care au loc astăzi în muzee, de la parade de modă la festivaluri de film, toate acestea se desfășoară într-un cadru firesc, în oricare muzeu al lumii.
- Cum vă raportați la concurența din preajmă, la Muzeul Antipa, de pildă?
- Nu consider că muzeele din jur sunt o concurență reală pentru noi, sunt niște muzee care oferă programe complementare nouă. Eu mă bucur când văd că oamenii merg la Muzeul Antipa sau la Muzeul de Geologie, știu că aceeași oamenii vin și la noi, Chiar nu am niciun fel de problemă atunci când văd că sunt cozi la muzeele vecine și mă bucur când sunt cozi acolo, pentru că asta înseamnă că există oameni interesați să viziteze muzeele României, ceea ce pentru mine este un lucru extraordinar.
Trebuie să vă spun că, pentru mine, orice ”victorie” a unui muzeu, în sensul de a atrage publicul și de deveni foarte popular, este într-un fel și o victorie a mea personală, pentru că sunt un om, care prin toată activitatea lui, faptul că am fost director și redactor șef al Revistei Muzeelor, faptul că sunt și acum președinte al Comitetului Național Român al Consiliului Internațional al Muzeelor,că am îndeplinit diverse alte funcții în tot felul de alte organizații neguvernamentale în domeniu, m-am atașat ideii de promovare a patrimoniului muzeelor și nu am perceput niciodată faptul că aș fi într-o concurență, în sens negativ, cu aceste muzee. Sigur că îmi doresc să am cât mai mulți vizitatori în muzeul nostru, dar dacă muzeele din jurul meu au mai mulți vizitatori, asta nu mă deranjează de niciun fel.
- Sunteți manager sau om de știință?
-Nu sunt nici una, nici alta. Sunt un om care este devotat muzeelor de la absolvirea facultății, aș putea spune încă dinainte de absolvirea facultății, pentru că din studenție am lucrat cu persoane care pe vremea aceea erau muzeografi. Mi-am dorit dintotdeauna să devin muzeograf, să lucrez într-un muzeu. Prima oară când am visat să devin muzeograf eram elev în școala generală, un vis care s-a îndeplinit foarte târziu.
- Câți vizitatori aveți acum?
- Nu avem foarte mulți, pentru că Muzeul Țăranului Român are un specific aparte. Pentru expoziția permanentă, avem peste 50.000 de vizitatori pe an, ceea ce este foarte puțin față de pretențiile noastre. Asta se întâmplă din cauza faptului că aceeași expoziție este de foarte mulți ani, neschimbată, și publicul român nu mai vine să vadă această expoziție permanentă, el vine să vadă doar expozițiile temporare. Expoziția permanentă este vizitată doar de către publicul străin, elevi și persoane care nu au văzut-o niciodată.
- Care este ponderea publicului străin?
- Cred că la expoziția permanetă, anual, o treime sunt turiști străini. Procentual vorbind, este mult și este bine, dar eu cred că este puțin față de posibilitățile muzeului. Cred că va trebui ca acest muzeu să-și asume o împrospătare a expoziției permanente, lucru care este extrem de dificil pentru că nici Irina Nicolau și nici Horia Bernea nu mai sunt printre noi, și este extrem de dificil astăzi să poți să faci o expoziție la fel de valoroasă, așa cum au făcut-o ei și colectivul cu care au lucrat anii ’90 și începutul anilor 2000. Motiv pentru care, în momentul de față, avem datoria să venim cu ceva nou, pe de o parte, dar pe de altă parte, acest nou nu trebuie să însemne în niciun fel o rupere față de ceea ce a însemnat expoziția permanentă care a adus atâta prestigiu Muzeului Țăranului Român și atâta personalitate. Eu mă aflu în postura dificilă de a căuta persoanele capabile să împrospăteze expoziția permanentă a muzeului fără a altera în vreun fel spiritul muzeului.
- Cum se achiziționează un exponat?
- Nu este vorba de achiziționare aici, pentru că, în momentul de față, în expunerea permanentă se găsesc doar 2% din obiectele muzeului, restul fiind în depozite. Majoritatea covârșitoare a obiectelor muzeului sunt nevăzute, necunoscute de către public.
- Ați putea pleca într-un turneu.
-Asta este o soluție, dar nu suficientă. Noi trebuie să renaștem expoziția permanentă a acestui muzeu, păstrând spiritul acestui muzeu, lucru care este dificil pentru că acest muzeu a reușit să fie deosebit față de oricare muzeu din România prin faptul că nu este un muzeu didactic, nu este un muzeu care încearcă să îți bage cu de-a sila informații în minte, ci un muzeu care mizează foarte mult pe frumusețea obiectului tradițional și pe ingenuitatea lui. Aceste demers al muzeografiei, care a fost preluat de Irina Nicolau, Horia Bernea, Georgeta Roșu încă de la începutul anilor ’90, pe urmele muzeografiei practicate de Alexandru Tzigara-Samurcaş, este unul foarte dificil.
Muzeografia înseamnă, înainte de orice, creativitate. Simpla posesie a unor obiecte de patrimoniu nu prespune în niciun fel faptul că expoziția poate fi valoroasă. Orice colecție, oricâr ar fi ea de valoroasă, poate să fie expusă dezastruos și, dimpotrivă, orice colectie mizerabilă din punct de vedere cultural, poate fi expusă magistral.
Din fericire, echipa care a condus acest muzeu a avut parte de un patrimoniu absolut extraordinar, patrimoniu care a fost cules, adunat ca urmare a eforturilor unui grup de oameni pe timp de un secol. Sunt oameni care cred că expoziția s-a născut în 1990 peste noapte, ca și cum patrimoniul s-ar fi strâns de pe o zi pe alta. Ori, aici avem un patrimoniu strâns vreme de un secol dinainte. Acest patrimoniu a fost expus într-un chip extraordinar de către o echipă de oameni care au ales o cale neortodoxă, o cale neconvențională de expunere a patrimoniului, și această cale, cred eu, este o cale de succes în muzeografia contemporană și ar trebui să fie urmată. Dar pentru asta este nevoie, în continuare, de oameni care să fie inventivi. Orice expoziție înseamnă un act de creație, nu poți să creezi o expoziție fără să ai imaginație, fără să ai știință cu privire la ceea ce vrei să expui. Dacă nu ai aceste două elemente, atunci expoziția este sortită eșecului. Din această perspectivă, încă avem de căutat oamenii potriviți pentru a face viitoarea expoziție permanentă a muzeului.
- Mai există țăranul român, acum? Si conceptul de țăran român e de dus la muzeu.
Evident că țărani români există, atâta timp cât prin țăran român înțelegem persoana care trăiește în mediul rural. Numai că țăranul român, cel care exista în 1900 nu mai există astăzi, nici măcar cel care exista în 1950 nu mai există astăzi.
Țăranul român de astăzi este cel care are in gospodărie lucruri ”Made in China”, sau cumpărate de la ruși, din tot felul de târguri, bazare sau orașele de pe graniță. Sunt oameni care nu sunt nici locuitori ai satelor și nici locuitori ai orașelor, dar care încearcă să fie în același timp și una și alta. Evident își doresc să trăiască mai bine decât strămoșii lor, să aibă și gaze și apă curentă și antenă parabolică, dar, pe de altă parte, sunt oameni care vor să-și păstreze cel puțin o parte din tradițiile pe care le-au moștenit. Ideea de țăran nu este una imuabilă, țăranii sunt niște oameni, ca și orășenii, într-o perpetuă transformare.
- Ce tradiții au supraviețuit? Dacă te uiți la televizor, în general apar mai mult informații culinare legate de anumite sărbători și datini.
-Televiziunea transmite, în general, mesaje, aș spune, distorsionate asupra tradițiilor culturale. Pot să vă spun cam cum se întâmplă lucrurile. În general un șef de programe într-o televiziune apelează la un cercetător și-l întreabă la modul cel mai pragmatic: ”Măi, cam ce se întâmplă în săptămâna viitoare în România din punct de vedere tradițional ? Și acela îi spune că urmează Rusaliile. Ce e asta?, întreabă respectivul șef de program, care habar nu are de Rusalii. Omul îi spune ce înseamnă Rusaliile și cum se sărbătoresc în mod tradițional în România. Drept pentru care televiziunea transmite un program cu călușari și cu asta s-a încheiat proiectul cultural al televiziunii în cauză.
Nu cred că mijloacele de informare în masă din România sunt cele mai bune transmițătoare ale tradițiilor culturale românești. Ele se transmit mai degrabă prin mijloace neconvenționale, neelectronice, pentru asta însă este nevoie de un foarte mare grad de sinceritate, de ingenuitate. Este nevoie ca oamenii să accepte faptul că nu este normal să existe o doză atât de mare de comercial în ceea ce transmit ei. Asta este un lucru foarte greu de obținut.
Cel mai bun exemplu, Paștele și Crăciunul, ambele fiind transformate în spectacole mediatice, de cele mai multe ori, de foarte mult prost gust. Între ceea ce transmit televiziunile și ceea ce ar trebui să se întâmple în mod real în viața infimă a credinciosului există diferențe foarte mari. Există câțiva dintre noi care păstrează aceste tradiții.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
