Viktor Orban: Weber şi Timmermans au eşuat. Veste bună pentru Ungaria

Viktor Orban, premierul Ungariei
Viktor Orban, premierul Ungariei

Candidaţii popularilor şi socialiştilor europeni pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene, Manfred Weber şi Frans Timmermans, ''au eşuat'' în demersul de a prelua conducerea executivului comunitar, a declarat vineri premierul ungar Viktor Orban, adăugând că aceasta este o ''veste bună'' pentru Ungaria, întrucât poporul ungar nu dorea să-i vadă pe niciunul dintre cei doi devenind preşedinte al Comisiei Europene, relatează agenţia MTI.

Vorbind în faţa presei la finalul summitului european la care liderii statelor UE nu au ajuns la un acord privind desemnarea viitorilor şefi ai principalelor instituţii europene, Orban a spus că va refuza ca la preşedinţia Comisiei Europene să ajungă un politician care nu respectă Ungaria sau statele central-europene sau unul care să fie un susţinător al migraţiei, adăugând că Weber şi Timmermans nu îndeplineau niciunul dintre aceste criterii, aşadar plecarea lor este o veste bună pentru Ungaria, scrie Agerpres.

Premierul ungar a anunţat că la mijlocul săptămânii viitoare liderii statelor Grupului de la Vişegrad (Polonia, Republica Cehă, Slovacia şi Ungaria) se vor întâlni pentru negocierile finale dinaintea summitului european extraordinar convocat pentru 30 iunie după eşecul summitului de joi şi vineri. La summitul de duminică Grupul de la Vişegrad va face propuneri în interesul Europei Centrale, a mai spus Orban, adăugând că acest grup va avea şi candidaţi pentru posturile de conducere din instituţiile europene.

La summitul european de joi şi vineri s-a confirmat că niciunul dintre cei trei capi de listă ai principalelor grupuri politice europene nu sunt susţinuţi de o majoritate a liderilor europeni pentru a prelua conducerea Comisiei Europene, şi anume popularul german Manfred Weber, socialistul olandez Frans Timmermans şi liberala daneză Margrethe Vestager.

Manfred Weber, fără susținere

Socialiştii şi noul grup centrist creat în Parlamentul European de preşedintele francez Emmanuel Macron, Renew Europe, au anunţat încă de la începutul summitului că nu vor susţine candidatura lui Manfred Weber, pe care însă popularii nu au acceptat să o retragă. A fost propusă o împărţire a celor patru posturi importante (Comisia Europeană, Consiliul, European, Parlamentul European şi conducerea diplomaţiei europene). Potrivit unor responsabili citaţi de AFP, socialiştii şi Renew Europe ar putea accepta în final ca un membru al Partidului Popular European să preia preşedinţia Comisiei, dar va trebui găsit un alt candidat decât Manfred Weber.

Printre numele alternative vehiculate ca posibil preşedinte al Comisiei Europene se regăsesc francezul Michel Barnier - care ar putea fi susţinut şi de grupul de la Vişegrad, conform unei declaraţii a şefului de cabinet al premierului ungar -, premierul belgian Charles Michel, actuala şefă a Băncii Mondiale, bulgăroaica Kristalina Georgieva, sau preşedinta Lituaniei aflată la final de mandat, Dalia Grybauskaite.

Succesorul lui Jean-Claude Juncker are nevoie de susţinerea a 21 din liderii europeni şi de o majoritate de cel puţin 367 de voturi în Parlamentul European.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel