Timmermans-Grindeanu, conferință comună. Ajutor pentru penitenciarele din România

Frans Timmermans - Sorin Grindeanu
Frans Timmermans - Sorin Grindeanu

Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, a susținut varianta unui demers comun pentru a ajuta România în ceea ce privește situația penitenciarelor. 

Frans Timmermans i-a urat bun venit premierului Sorin Grindeanu, a încurajat Guvernul. Prim-vicepreședintele CE a afirmat că se pot folosi fonduri europene pentru infrastructură pentru reabilitarea penitenciarelor din România și construirea unor noi penitenciare: ”Vrem să sprijinim România în privința construirii de noi penitenciare și pentru renovarea celor existente. Am analizat problema foarte gravă a supra-aglomerării și situația proastă din penitenciarele din Romania. Am oferit Guvernului român posibilitatea de a colabora îndeaproape pe proiecte care să ducă la îmbunătățirea situației, renovarea clădirilor, ridicarea condițiilor la nivelul din UE. Vrem să sprijinim Guvernul român în acest sens, se pot folosi inclusiv fonduri pentru investiții structurale”. 

”Ultima bucată a maratonului”

Premierul Sorin Grindeanu a afirmat că a existat o astfel de deschidere și pentru Guvernul anterior, dar acest Guvern, Grindeanu, este pregătit să primească ajutorul european. 

”Suntem pe ultima bucată a maratonului” a spus Timmermans cu privire la MCV. El a adăugat că ”CE poate ajuta, dar nu poate să alerge în locul României, important e să se alerge înspre finish”. Prim-vicele CE a subliniat că a acceptat cererea premierului Grindeanu de a lămuri punctual ce mai are de făcut România pentru a fi ridicat MCV. ”Se dorește să se ajungă într-o situație ireversibilă”, a punctat Timmermans. Sorin Grindeanu a precizat că va transmite în perioada următoare calificările pe care le solicită.  

Timmermans a afirmat că trebuie să se respecte deciziile CCR, a apreciat retragerea OUG 13 și a îndemnat Guvernul la deschidere. 

Este o schimbare de atitudine față de țara noastră. Timmermans nu ne-a ocolit când a venit vorba de critici și semnale de corecție. Din declarația comună, pare că premierul Grindeanu l-a lămurit pe oficialul european și că Guvernul Grindeanu a fost bine primit. 

[citeste si]

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy