Statele Unite nu au fost invitate la reuniunea privind starea democrației, organizată de Brazilia, Chile și Spania în marja Adunării Generale a ONU.
Statele Unite nu au fost invitate la o reuniune dedicată stării democrației la nivel global, organizată de Brazilia, Chile și Spania, în marja Adunării Generale a ONU, au declarat pentru Reuters două persoane implicate în pregătirea evenimentului, potrivit Reuters.
În 2024, sub administrația președintelui Joe Biden, SUA fuseseră invitate, însă „lumea s-a înrăutățit atât de mult de anul trecut, încât există persoane care nu mai pot fi incluse”, a explicat una dintre surse.
Potrivit aceleiași surse, atacurile președintelui Donald Trump la adresa Braziliei, legate de procesul intentat fostului președinte Jair Bolsonaro - condamnat luna aceasta pentru complot la lovitură de stat - au influențat, de asemenea, decizia de a exclude SUA de la reuniune.
Ca represalii pentru ceea ce a descris drept „o vânătoare de vrăjitoare” împotriva aliatului său apropiat, Bolsonaro, Trump a impus tarife vamale ridicate importurilor braziliene și l-a sancționat pe judecătorul Curții Supreme care superviza dosarul, Alexandre de Moraes.
„Nu este posibil să fie invitate persoane care pun la îndoială democrația și instituțiile noastre”, a declarat una dintre surse.
Luni, guvernul american a anunțat noi sancțiuni, de această dată împotriva Vivianei Barci de Moraes, soția judecătorului Moraes, și a cabinetului ei de avocatură. SUA au suspendat, totodată, vizele altor membri ai sistemului judiciar brazilian și procurorului general Jorge Messias.
Reuniunea, intitulată „În apărarea democrației și împotriva extremismului”, va avea loc miercuri dimineață, în marja Adunării Generale a ONU. Până luni, 12 șefi de stat confirmaseră deja participarea, majoritatea din America Latină. Columbia și Uruguay sprijină, la rândul lor, organizarea întâlnirii din acest an.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News