€ 5.0891
|
$ 4.3740
|
Curs valutar: € 5.0891
|
$ 4.3740
 

SUA au realizat prima vânzare de petrol din Venezuela după arestarea lui Nicolas Maduro
Autor: Dana Mihai

Venezuela  freepik - @Luiz Ribeiro Sursa freepik - @Luiz Ribeiro / Venezuela

Statele Unite au finalizat o vânzare de petrol din Venezuela pentru prima dată după arestarea preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro.

 

Statele Unite au finalizat o vânzare de petrol din Venezuela pentru prima dată după arestarea preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro, a declarat joi agenţiei France Presse un oficial american neidentificat.

Sursa respectivă, care nu a precizat identitatea cumpărătorului, a menţionat o tranzacţie în valoare de 500 de milioane de dolari şi a adăugat că ar putea urma şi alte vânzări în zilele sau săptămânile următoare.

Casa Albă: "Trump a negociat un acord energetic istoric cu Venezuela"

Taylor Rogers, purtătoare de cuvânt a Casei Albe, a declarat tot joi că "preşedintele (Donald) Trump a negociat imediat după arestarea narco-teroristului Nicolas Maduro un acord energetic istoric cu Venezuela, avantajos pentru popoarele american şi venezuelean".

Trump a anunţat săptămâna trecută că "autorităţile interimare din Venezuela urmează să transfere Statelor Unite între 30 şi 50 de milioane de barili de petrol supus sancţiunilor şi de înaltă calitate"; cantitatea reprezintă producţia venezueleană pe o lună sau două, precizează AFP. Preşedintele american a afirmat că intenţionează să "controleze" veniturile din vânzarea ţiţeiului respectiv.

Citește și:  Lumea arde, barilul scade: Paradoxul care rescrie regulile energiei odată cu atacul asupra Venezuelei

El a insistat ca marile concerne petroliere să se implice în exploatarea rezervelor de petrol ale Venezuelei şi a susţinut că firmele respective sunt gata să investească în acest scop "cel puţin 100 de miliarde de dolari". Şeful gigantului petrolier american ExxonMobil a declarat însă că în condiţiile actuale este "imposibil de investit" în Venezuela.

Guvernul de la Caracas, exclus de la deciziile privind resursele petroliere

Conform planurilor Casei Albe, guvernul de la Caracas nu va avea niciun cuvânt de spus privind exploatarea resurselor din subsolul venezuelean. Trump a insistat faţă de managerii din industria petrolieră că "veţi trata direct cu noi" şi că nu doreşte ca ei să negocieze cu Venezuela.

La sfârşitul săptămânii trecute, preşedintele a semnat un ordin executiv (decret - n. red.) de urgenţă pentru protecţia specială a activelor venezuelene din SUA, inclusiv a veniturilor petroliere, pentru a nu putea fi confiscate de instanţe sau de alţi creditori.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close