Steve Jobs, co-fondatorul Apple, a murit, la o zi dupa ce Apple a lansat pe piata ultimul produs al companiei, iPhone 4S. Decesul lui a fost anuntat printr-un comunicat al companiei Apple. În vârstă de 56 de ani, Jobs avea mai multe probleme grave de sănătate - inclusiv cancer pancreatic, pentru tratarea căruia a făcut şi un transplant de ficat, în 2009. Când boala a ajuns în fază terminală, Steve Jobs renunţase la conducerea gigantului Apple.
"Suntem profund îndurerați să vă anunțăm că Steve Jobs a decedat. Strălucirea lui Steve, pasiunea și energia sa au reprezentat sursă a nenumărate inovații care îmbogățesc și îmbunătățesc viețile noastre. Lumea este incomensurabil mai bună datorită lui Steve", se arată într-un comunicat Apple.
"Apple a pierdut un vizionar, un geniu creativ şi o finţă umană deosebită." Cu aceste cuvinte, conducerea companiei şi-a exprimat regretul şi tristeţea pentru dispariţia lui Steve Jobs. Grupul a postat pe site un comunicat în care a dat vestea morţii afaceristului. " Cei care au avut norocul să lucreze cu el, au pierdut un prieten şi un mentor. Dar spiritul lui va fi întodeauna la baza firmei Apple " se arată în document.
Steve Jobs s-a retras din fruntea companiei Apple în luna august a acestui an, din cauza problemelor de sănătate. La câteva zile după demisie, jurnaliştii l-au fotografiat într-un spital din Statele Unite. Iar imaginile îl arătau foarte slab, îmbătrânit şi vizibil afectat de boli.
Afaceristul a fost însă toată viaţa un vizionar şi e considerat unul dintre cei mai importanţi oameni ai generaţiei sale. El a fondat compania Apple, în 1976, la vârsta de doar 21 de ani. În 1981, a prezis explozia tehnologică şi utilizarea pe scară largă a computerelor personale.
În 1984, Apple a anunţat lansarea primului mackintosh - un computer destinat publicului larg, care promitea să spargă toate convenţiile. De atunci, aparatele au evoluat şi au devenit o parte importantă din viaţa naostră.
În 2001, acelaşi Jobs a prezentat lumii întregi Ipod-ul - un dispozitiv ce a schimbat radical felul în care oamenii ascultă muzică, scrie realitatea.net.
"Când veţi vedea un astfel de aparat cred veţi fi uimiţi să vedeţi cât de frumos şi subţire este", spunea Steve Jobs.
Şase ani mai târziu, Apple a revoluţionat şi lumea telefoanelor mobile, prin lansarea primului Iphone.
"Cu un Iphone e ca şi cum ai avea toată viaţa în buzunar. Este aparatul digital absolut", mai spunea Steve Jobs.
Anul trecut, Jobs a prezentat lumii Ipod-ul şi a transfromat computerele -tabletă, într-o nouă modă.
"E mult mai intim decât un laptop şi mult mai performant decât un smart phone ", explica Steve.
Apple a transmis si o adresa de e-mail pentru cei care vor sa transmita mesaje de condoleantele [email protected].
Citeşte şi:
O fotografie șocantă cu Steve Jobs face furori pe internet
Citeşte scrisoarea lui Steve Jobs trimisă consiliului de administraţie şi „comunităţii Apple“
Steve Jobs a fost aproape să vomite la prima sa apariție televizată – VIDEO
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu