România riscă să se întoarcă la vremea Moromeților, avertizează Eugen Ilea, președintele Federației Naționale a Părinților - PROEDU. Acesta a criticat comasarea unităților școlare și a explicat că...
Eugen Ilea a criticat comasarea unităților școlare și este de părere că măsura aduce economii nesemnificative și afectează grav elevii. Acesta a explicat că distanțele mari între școli și desființarea unor posturi descurajează părinții să-și mai trimită copiii la școală, ceea ce crește riscul de abandon școlar.
„Cum priviți problema comasării?”, a întrebat Sorin Ivan, decan, director al revistei Tribuna Învățământului.
„Comasarea a plecat tot de la ideea de a reduce deficitul bugetar. 300 de lei per comasare este de râs. Am comasat o unitate școlară cu altă unitate școlară, iar distanța între cele două unități școlare este de câțiva kilometri. Nu poți să faci o astfel de comasare. Desființezi anumite posturi de director, transformându-le în director adjunct, cu o diminuare bugetară de 300 de lei. Nu așa se face! În mediul rural sunt drame.
Avem părinți și din mediul rural și stau de vorbă cu ei și concluzia la care am ajuns, din discuțiile cu aceștia, a fost că nu își vor mai trimite copiii la școală. Crește abandonul școlar. Au zis în felul următor: „Decât să-l trezesc de dimineață să meargă câțiva kilometri la altă școală unde nu știu ce va face, nu știu ce va urma, nu știu care este viitorul, mai bine îl iau cu mine la muncă”.
Nu mai vorbesc de condițiile de iarnă. Vorbim acum când iarna nu este prezentă. Se gândesc să-i țină acasă, să-i ia cu ei la muncă ", a spus Eugen Ilea.

Eugen Ilea a avertizat că măsurile privind comasarea școlilor riscă să readucă educația la nivelul celei din vremea Moromeților. Acesta a spus că măsurile cresc abandonul școlar, descurajează elevii și îi fac pe studenții români din străinătate să nu mai dorească să revină în țară. De asemenea, acesta a subliniat că Guvernul trebuie să înțeleagă impactul negativ asupra educației.
„Deci ne întoarcem la vremea Moromeților”, a completat Sorin Ivan.
„Ne întoarcem la vremea Moromeților. Nu asta ne dorim și trebuie să înțeleagă cel care va fi ministru. Nu am o problemă cu domnul Daniel David, ne-am înțeles foarte bine, am colaborat, dacă rămâne în continuare este cu atât mai bine. Important este ca Guvernul să înțeleagă că aceste măsuri nu aduc acea plusvaloare educației.
Aceste măsuri vor îngroșa rândul copiilor care vor abandona școala. Aceste măsuri vor demotiva pe acei copii care își doreau să învețe. Discut cu foarte mulți elevi care sunt olimpici, cu foarte mulți studenți, foști olimpici, care sunt acum studenți în afara țării, care, văzând măsurile pe care Guvernul și le dorește implementate, au spus: „Noi nu vrem să ne mai întoarcem în România”, iar asta este un lucru dureros. Să vezi copii de geniu, copii olimpici care analizează măsurile implementate de Guvernul României și iau decizia de a nu se mai întoarce în țară. ”, a spus Eugen Ilea la emisiunea DC Edu, pe de DC News, DC News TV și Părinți și pitici.
Video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News