€ 5.0963
|
$ 4.3286
|
Curs valutar: € 5.0963
|
$ 4.3286
 

Riscul pe care Nicușor Dan și l-a asumat prin asocierea cu Cătălin Drulă. Analiza lui Chirieac
Autor: Elena Aurel

nicusor dan catalin drula foto: Agerpres
 

Analistul politic Bogdan Chirieac a spus ce înseamnă asocierea publică a lui Nicușor Dan cu Cătălin Drulă.

Bogdan Chirieac a explicat că, prin aparițiile publice alături de Cătălin Drulă, Nicușor Dan își asumă riscul ca o eventuală înfrângere a acestuia să fie percepută ca o înfrângere proprie, în timp ce o victorie a lui Cătălin Drulă ar valida întreaga politică a lui Nicușor Dan.

„De ce a dorit domnul Nicușor Dan să iasă public de mână cu Cătălin Drulă? Nicușor Dan are în față un mandat de încă 4 ani și jumătate. O înfrângere a lui Cătălin Drulă este și o înfrângere a lui Nicușor Dan. O victorie a lui Cătălin Drulă validează toată politica lui Nicușor Dan. Toată politica, inclusiv aducerea USR-ului la guvernare și validează USR-ul”, a spus Bogdan Chirieac.

Analistul politic a criticat decizia lui Nicușor Dan de a se implica în competiția politică pentru Primăria Capitalei.

„Eu spun cum este! De ce trebuia să intri în ring, tu, Nicușor Dan? Când a fost dânsul primar general, nu s-a întâmplat nimic. Sloganul cu care a fost ales a doua oară a fost: „N-a făcut, dar n-a furat". În momentul ăsta, USR are o gravă problemă de validare fiindcă el a luat 12% cu Lasconi în turul II, anul trecut. Nimeni nu a înțeles de ce Nicușor Dan i-a vrut la guvernare, că exista o majoritate de 50%.

Dacă Cătălin Drulă câștigă Primăria Generală, în momentul ăla se validează politica actuală a lui Nicușor Dan, inclusiv tăierile, se validează și USR-ul. Dacă nu, Nicușor Dan capătă un handicap uriaș. Vă dați seama, candidatul sprijinit de Nicușor Dan să piardă alegerile la Capitală. Totuși...”, a spus Bogdan Chirieac la România TV.

VEZI ȘI: USR trimite e-mailuri în care evidențiază sprijinul președintelui Nicușor Dan pentru Cătălin Drulă
  

Cătălin Drulă și-a anunțat oficial candidatura pentru Primăria Capitalei din partea USR și a ales un slogan asemănător cu cel folosit de Nicușor Dan în campania prezidențială: „Împreună pe drumul onest”. La eveniment a fost prezent și președintele Nicușor Dan.

Candidatul USR a ținut un discurs în fața colegilor săi de partid și a președintelui României, căruia i-a mulțumit pentru tot sprijinul acordat.

„Avem alegeri pentru un nou primar. Alegerea pe 7 decembrie va fi între continuarea drumului onest deschis de Nicușor Dan și a lăsa Bucureștiului pe mâna acelor grupuri de interese care au adus orașul într-o stare de decapitalizare”, a spus Cătălin Drulă.

„Am văzut dubiu, descurajare. Oamenii se mai întreabă dacă mai e loc în administrație de cinste. Da și avem exemple: Nicușor Dan la Primărie a stat ferm în fața mafiei imobiliare, a asanat fiscal Primăria, a investit acolo unde contează pentru oraș”, a mai spus Cătălin Drulă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Cine e politicianul anului 2025?
Nicușor Dan
Ilie Bolojan
Călin Georgescu
George Simion
Sorin Grindeanu
Kelemen Hunor
Anamaria Gavrilă
Dominic Fritz
Diana Șoșoacă
Trimite răspunsul
x close