În foaierul Ateneului Român a avut loc lansarea cărții-album Povestea Castelului Peleş, scrisă de Alteța Sa Regală Principele Radu al României, apărută la editura Curtea Veche Publishing.
Evenimentul, care s-a desfăşurat în prezența Altețelor Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta a României și Principele Radu al României, a fost precedat de un Concert al Corului Regal.
Au vorbit la lansare Andrei Dimitriu, director general al Filarmonicii „George Enescu”, istoricul Georgeta Filitti,arh. Augustin Ioanși Irén Arsene Máté directorul general al editurii. Prezentarea cărţii a fost urmată de o sesiune de autografe.
Castelul Peleş
Sosirea Principesei Moştenitoare şi a Principelui Radu la Ateneul Român
Castelul Peleş este o capodoperă a arhitecturii secolului al XIX-lea. O adevărată galerie, în care se reunesc mari curente și tendinţe din pictură, sculptură și artele decorative. Un loc încărcat de istorie, care a găzduit capete încoronate și artiști vizionari. Reședinţă a creatorului României moderne, Regele Carol I, Castelul Peleș este expresia ultimă a dorinţei de afirmare și legitimare a poporului român între naţiunile moderne ale Europei. Cum orice castel are o poveste, se cuvenea să aibă și Peleșul una, iar aceasta este dezvăluită chiar de unul dintre membrii Familiei Regale.
Erudită, minuţioasă, adeseori inedită, superb ilustrată, Povestea Castelului Peleșeste cea mai izbutită monografie de până acum a acestui fascinant și glorios simbol al României.
“După Crăciun și după sfârșitul de an 2016, când ne-am întors la Săvârșin de la reședinţa din Elveţia a Majestăţii Sale Regele Mihai, cineva din străinătate mi-a trimis o scrisoare, întrebându-mă dacă există cărţi în engleză despre Castelul Peleș și despre Castelul Săvârșin . Am răspuns că nu știu să existe astfel de volume, dar nu m-am putut opri să nu constat cu tristeţe că doar Săvârșinul beneficia de un album în română, în librăriile din ţară, Peleșul nu.
Am pornit la scrierea acestei cărţi dintr-un sentiment al datoriei, știind că simbolul ţării cel mai cunoscut și mai iubit de români, Castelul Peleș, trebuie să aibă un album pe raftul librăriilor. Sute de mii de români și de oaspeţi străini trec pragul Domeniului Regal Sinaia, iar mulţi dintre ei întreabă dacă există vreun album sau vreo carte despre Peleș.
Am continuat scrierea acestei lucrări adăugând sentimentului datoriei entuziasmul; noutăţi preţioase îmi apăreau în faţa ochilor, fapte neștiute care mă convingeau, o dată în plus, de valoarea construcţiei statale a Regelui Carol I. Lucrul la carte a fost pasionant.
Oferind autografe
În final, scrierea poveștii Castelului Peleș m-a făcut să mă simt privilegiat; dând contur acestui neînsemnat omagiu adus Regelui nostru, fondator de dinastie naţională și de stat modern, am simţit bucurie și inspiraţie. A fost ca și cum aș fi deschis o altă ușă a castelului, pătrunzând într-o încăpere pe care nu o mai văzusem vreodată.
Cred că este prima oară când un membru al Familiei Regale scrie o carte despre castel. Aceasta oferă cititorului o perspectivă personală, din interiorul familiei, asupra edificiului și asupra destinului său, mai degrabă decât o pagină istorică, de arhitectură, politică ori literară.
În cursul anului 2016, sărbătorirea celor 150 de ani ai Coroanei române a lăsat o urmă în minţile și în sufletele oamenilor. Multe aspecte din istoria modernă a ţării, laolaltă cu simţăminte, aspiraţii și multă afecţiune, au ajuns să fie înţelese, admise, împărtășite de români.
ASR Principesa Moştenitoare Margareta
ASR Principele Radu al României
Dacă există în ţara noastră un simbol care să cuprindă în el, în mod egal și aproape matematic, toate aspectele, meandrele, principiile și valorile care au clădit Coroana română și au dat contur statului român modern, acesta este fără îndoială Castelul Peleș”.
Volumul de faţă cuprinde citate largi dintr-o preţioasă publicaţie. Mihai Haret (1884–1940) a fost un însufleţit promotor al turismului românesc, pasionat de istorie, de geografie și de farmecul naturii ţării noastre. A fost membru al Societăţii Regale Române de Geografie, patronată de Regele Carol I, și a scris lucrări entuziaste, cu detalii și cu povești încântătoare, despre multe locuri pitorești din România. Lui i se datorează, printre altele, o monografie a Castelului Peleș, publicată de Editura Cartea Românească în anul 1924.
Andrei Dimitriu, director general al Filarmonicii George Enescu
Egală ca importanţă pentru această carte a fost lucrarea semnată în anul 2013 de Ruxanda Beldiman, Mircea Hortopan, Narcis Dorin Ion și Sorin Vasilescu, intitulată Karel Zdeněk Líman : Arhitectul ceh al Casei Regale a României. Este rodul iniţiativei entuziastului ambasador Jiří Šitler, care a reprezentat cu cinste Republica Cehă la București în anii 2010–2015. Volumul este scris cu competenţă și cu o deosebită atenţie pentru detaliul istoric, fiind citat de multe ori în descrierea interioarelor castelului și a etapelor construirii lor.
Istoricul Georgeta Filitti
O cuprinzătoare lucrare știinţifică dedicată Castelului Peleș este cea semnată de Ruxanda Beldiman, publicată în anul 2011 și intitulată Castelul Peleș, expresie a fenomenului istorist de influenţă germană. Autoarea își definește vastul volum drept „studiu monografic“. Lucrarea reprezintă probabil cea mai amănunţită cercetare referitoare la arhitectura castelului, la operele de artă ce-i compun colecţiile și la sensurile multiple (metaforice și practice) pe care suveranul le-a dat edificiului. Autoarea plasează, istoric și arhitectural, Castelul Peleș în contextul reședinţelor regale sau princiare ale continentului, găsindu-i locul în extraordinara familie istorică, politică și artistică a acestora. Ruxanda Beldiman studiază influenţa distinctă a celor două mari perioade de lucru la castel, cea condusă de arhitectul Johannes Schulz , din 1873 până în 1883, și cea condusă de arhitectul Karel Líman, între 1896 și 1914.
Arhitectul Augustin Ioan
Despre Castelul Peleș au apărut cinci monografii istorice, semnate de Jacob von Falke (Das Rumänische Königsschloss Pelesch, în 1893), Léopold Bachelin (Le château royal de Pelesch, Paris, 1893), Paul Lindenberg (Schloss Pelesch und seine Bewohner, Berlin, 1913), Mihai Haret (Castelul Peleș, monografie istorică-geografică-turistică-pitorească-descriptivă a castelelor regale din Sinaia cu împrejurimile lor, București, 1924) și Alexandru Tzigara-Samurcaș (Castelul Peleș, 1883–1933, București, 1933). Trebuie spus că, la primele patru lucrări, Regele Carol I a avut o influenţă importantă, ele fiind iniţiate sau chiar comandate de suveran. O a șasea lucrare este semnată de Heinz Biehn (Residenzen der Romantik, München, 1970), dar nu este consacrată exclusiv Castelului Peleș.
Irene Arsene Mate, directorul editurii Curtea Veche
Carol I a ridicat castelul pentru a fi leagănul dinastiei sale, al dinastiei naţionale. Acest lucru a fost gândit și declarat de suveran încă de la bun început, în anii 1870. Caracterul de „leagăn al dinastiei” așază Peleșul în aceeași categorie de edificii cu Castelul Windsor din Anglia (istoria celor două edificii este complet diferită, dar utilitatea lor de reședinţă de familie și loc de ceremonii oficiale este aceeași, cum același este și puternicul simbol naţional pe care cele două edificii îl au în istoria lor). Pe de altă parte, tot Carol I este cel care precizează, încă de la început, că Peleșul le va fi, lui și Doamnei Elisabeta, „reședinţă sănătoasă și binecuvântată“ pe timp de vară.
Corul Regal
Există un contrast între vârsta tânără a castelului și aspectul lui clasic, bătrânesc. Contrastul nu este întâmplător. Carol I a încercat să dea edificiului o statură cât mai venerabilă și mai impunătoare cu putinţă, cât mai plină de înţelesuri istorice, pentru a compensa vârsta tânără a dinastiei sale, prospeţimea noului stat modern de pe harta Europei și poziţia, încă vulnerabilă, a ţării sale în concertul naţiunilor. Fiecare detaliu al Peleșului a fost gândit de suveran ca o „declaraţie“ referitoare la demnitatea, hotărârea, mândria, aspiraţiile ţării sale (care erau, desigur, și ale lui). Eleganţa castelului este sobră, dar monumentală, uneori ilustrativă, precum un decor de reprezentaţie teatrală, povestea Principele Radu în elegantul volum, adăugând:
“Palatul este o clădire care îl respectă, nu îl umilește pe cel care o vizitează. El are mândrie, nu aroganţă. Peleșul are opulenţă, dar nu ostentaţie. Castelul este o casă deschisă, care se bucură să-i treci pragul. În el se găsesc amestecate o mulţime de valori artistice și de stiluri, dar nimic nu depășește limita decenţei. Are o grandoare modestă și așezată, așa cum a înţeles Carol I că este noua lui ţară (mândră, dar modestă). Așa cum s-a învestit în slujba Peleșului, Carol I a fost și în slujba statului și a naţiunii.
Regele Carol I şi Elisabeta. 1883
Pentru noi, românii de astăzi, ctitoria lui Carol I este încă și mai preţioasă. Peleșul din anii noștri este întruparea unui secol și jumătate de efort pentru păstrarea fiinţei naţionale și a statalităţii. Castelul este zidirea unei viziuni și rezultatul credinţei de neînvins într-un ideal. Pentru o ţară care a trecut prin două războaie mondiale și prin patru decenii de comunism sălbatic și înjositor nu este puţin lucru!
Aș dori să împărtășesc cititorului acestor rânduri admiraţia mea pentru fidelitatea personalului de specialitate din muzeul găzduit de castel.(…). Prezenţa regală aduce castelul la timpul prezent, dând viaţă, sens și fior unui spaţiu care părea destinat să rămână „muzeal“ și aruncat departe, cât mai departe posibil, în trecut”.
Cu siguranţă, evenimentele anuale care au loc în zilele noastre la Peleș potenţează aura de mister și atracţia acestui loc emblematic al ţării, îi dau un plus de vibraţie, de adâncime, de contur.
Sala Maura
Castelul regal Peleș este un mănunchi de esenţe, una mai rară și mai surprinzătoare decât cealaltă. Desigur, este o operă de arhitectură, este sediul unei rare colecţii de obiecte de artă, este casa Regelui, spaţiul suprem al onorării meritelor românilor, ale organizaţiilor și ale instituţiilor lor. Dar Peleșul mai reprezintă două lucruri mari, pe care românii le-au intuit și le-au iubit dintru început, chiar dacă în anii 1948–1989 nu au avut voie, iar mai târziu nu au putut s-o recunoască: Peleșul este o reflectare fără egal a istoriei noastre moderne.
Pentru a înţelege așa cum se cuvine forţa și efectul viziunii de a ridica un leagăn al dinastiei naţionale în România acelor vremuri, este util să ne reamintim contextul geografic, economic și politic al ultimului sfert de secol XIX.
Salonul turcesc
Războiul de Independenţă a oprit construcţia castelului pentru doi ani. Încoronarea Regelui Carol la București, în 1881, a fost trăită cu intensitate la Sinaia, localitate unde suveranii stăteau încă în odăile mânăstirii (domeniul era în construcţie). De altfel, în anii 1870–1877, Carol I a primit din ce în ce mai des la Sinaia oaspeţi regali, diplomaţi, oameni politici, musafiri străini, oameni de știinţă sau de artă, chiar dacă mânăstirea nu era un loc potrivit pentru astfel de întâlniri. După cum se va vedea din carte, Domnitorul Carol mergea uneori la Sinaia pentru a-l primi pe ministrul plenipotenţiar, ori vreun alt oficial politic, atunci când odăile de la mânăstire erau nepotrivite ocaziei.
Mai târziu, marile decizii de la 1914 și 1916, de la 1918, de la 1941 și în toţi anii grei de după 1944 au fost luate la Peleș, la Pelișor sau la Foișor. Tot acolo a avut loc dramatica scenă a plecării în exil a Regelui Mihai, în 1948. Castelul Peleș, înainte de 1948, a fost frecvent vizitat de oamenii de stat, de Corpul Diplomatic, de capii armatei, de înalţii oaspeţi români și străini veniţi în România. După 2008, la întoarcerea Regelui Mihai pe proprietatea sa, această tradiţie a fost reluată.
După 1883, toată importanţa și strălucirea Curţii Regale erau concentrate la Castelul Peleș, atât de către cuplul suveranilor, cât și de către principii moștenitori. Acolo erau primite misiunile militare din străinătate, acolo aveau loc prânzurile și dineurile de seamă. Regina Elisabeta invita personalităţi în apartamentele ei, unde se făcea conversaţie pe teme literare sau muzicale, se broda sau se citea cu glas tare literatură.
Sala de teatru, vedere din lojă
De-a lungul anilor, Castelul Peleș a găzduit Consilii de Coroană, întruniri care au scris destinul ţării noastre pe parcursul a nouă decenii. Unul dintre ele a avut loc la 21 iulie/3 august 1914, când s-a hotărât neutralitatea României în Primul Război Mondial.
Peleșul a fost martorul exilurilor, al războaielor, al dictaturilor, al dramelor personale, al întoarcerilor. Tot acolo s-au petrecut momente grave în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când tânărul Rege Mihai I și Regina-mamă Elena s-au confruntat cu naziștii, apoi cu comuniștii.
Domeniul Regal Sinaia a cunoscut și momente de realizări istorice, cum a fost câștigarea Războiului de Independenţă, declararea Regatului României și Marea Unire. Și tot la Castelul Peleș a avut loc întoarcerea istorică a Regelui Mihai, însoţit de Regina Ana și de Principesa Moștenitoare, reprezentanta celei de-a cincea generaţii regale a României, la 5 iunie 2008.
Este curios cum se repetă istoria! La înmormântarea Reginei Ana, în anul 2016, arhiepiscopul Argeșului și Muscelului spunea, emoţionat, cum jertfa Anei lui Manole de la Curtea de Argeș a avut ecou peste secole, afirmând că Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală avea nevoie de venirea în mormântul ei a Anei, Regina, pentru a se putea desăvârși.
Există mărturii care atestă că regina-poetă Carmen Sylva, fermecată de peisajele carpatine, a dorit și ea acest loc, pe malul râului Peleș, pentru a fi leagănul dinastiei. Întocmai precum augustul ei soţ, Elisabeta a avut șansa să trăiască patruzeci și șapte de ani din viaţă în ţara pe care a glorificat o în scrierile ei și pe care a purtat-o în suflet. De la tânăra principesă din anii 1869–1870, care iubea frăgezimea brazilor de la Sinaia, până la doamna vârstnică, purtând ochelari de vedere și ţinând o în braţe pe mica ei nepoată Ileana, a trecut o viaţă de om.
Povestea de dragoste dintre Regele Carol I și Sinaia a fost profundă și de neclintit, exact precum devotamentul suveranului faţă de România. Toate generaţiile Familiei Regale au fost legate de Peleș și au admirat, au respectat și au onorat simbolul lui dinastic și naţional.
Povestea Peleşului
„Inaugurat în 1883, castelul Peleș nu este doar un loc plăcut pe timp de vară; a fost conceput să fie de asemenea un monument naţional, destinat să păstreze trofeele victoriei de la Plevna, ceea ce îi explică stilul simplu, dar majestuos. Curtea interioară a castelului – tip Bramante – cu o fântână în mijloc, în cel mai curat stil renascentist, surprinde plăcut vizitatorul. Curtea are o decoraţiune veselă, alcătuită din plante și flori; de jur împrejur, faţadele clădirii sunt animate de desene elegante. Interiorul castelului este o adevărată minune, datorită frumuseţii și bogăţiei lemnului sculptat și vitraliilor. Cum intri în vestibul, te găsești în faţa Scărilor de onoare, faţă în faţă cu cei mai importanţi conducători ai bătrânei Românii: Sfântul Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul. Într o atitudine mândră, înveșmântaţi în cape de blană sau cu coroana de aur pe capetele lor, ei impresionează prin strălucirea straielor, în care albul herminei se armonizează cu verdele smarald sau roșul largii mantii. La dreapta și la stânga celor doi domnitori, în chip de cavaleri supuși, patru purtători de scuturi susţin stemele provinciilor românești. În biblioteca reginei, deasupra grupului de copii simbolizând poezia și știinţa, este imaginea lui Ulfilas (311–383), un conducător religios got de la nord de Dunăre, traducând Biblia în limba sa și aducându și contribuţia la răspândirea creștinismului, un apostol creștin al romanilor, și imaginea lui Dante Alighieri, creatorul poeziei occidentale. Trecând din bibliotecă în dormitor, vom întâlni imagini ale Deniilor și alegorii ale Picturii și Muzicii, ca și o serie de teme legendare. Înăuntrul apartamentelor rezervate oaspeţilor de onoare, un număr de steme regale străluceau într o abundenţă heraldică, stând mărturie despre strămoșii Familiei Regale. Dar, dintre toate, vitraliile castelului Peleș sunt, fără nici o îndoială, cel mai profund și mai strălucitor element. Ele ilustrează teme din poemele lui Vasile Alecsandri”.
Gillar din Viena a avut în sarcină feroneria, sucursala bucureșteană a Casei Kott Elsner din Viena s-a ocupat cu zugrăvirea, Casa Waygand și Casa L. P. Dietz din Praga au realizat faianţarea, Axerio din București, mozaicarea, inginerul Karl Francini din Viena a făcut lucrările în onix, iar mobilierul a fost fabricat la Viena de firma W. Stöger.
Salonul Maur are acces pe două balcoane de deasupra terasei principale a castelului. La balconul din dreapta al încăperii au ieșit, pentru a saluta mulţimea, Regele Mihai I și Regina Ana în ziua întoarcerii la castel, după 60 de ani de absenţă și de pribegie.
Textul aparţine scriitorului Italian Angelo De Gubernatis, compus după ce a vizitat Peleşul în 1898. Textul a fost preluat pentru albumul de la Curtea Veche, din lucrarea 125 de ani de la punerea pietrei de temelie a Castelului Peleş, autori: Rodica Rotărescu, Ruxandra Beldiman, Mircea Hortopan şi Gabriela Popa.
Credit foto: Daniel Angelescu
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
