În opinia profesorului universitar Ion-Ovidiu Pânișoară, doctor în Științe ale Educației în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, atât părintele, cât și profesorul, dar și copilul trebuie să învețe cum să-l asculte pe celălalt, dar și faptul că dincolo de conceptul de ascultarea activă, foarte pe larg dezbătut în multe volume de comunicare, ar trebui cunoscute și celelate tipuri de ascultare, despre care vorbește Arnold (2011).
Ascultarea superficială – când cel care îl ascultă pe cel mic nu are răbdare să asculte cu atenție ceea ce spune acesta și așteaptă doar un moment propice pentru a întrerupe discuția. În acest caz, ascultarea este total nesatisfăcătoare pentru copil.
Ascultarea activă – când interlocutorul este atent la ceea ce spune copilul și interesat, totodată, de mesajul transmis. De asemenea, cel mic este încurajat să-și continue prezentarea. Acest tip de ascultare produce rezultate bune în interacțiunile dintre profesori și elevi.
Există însă și ascultarea profundă, ea fiind cea care produce o creștere spectaculoasă a influenței pe care cel care ascultă (părintele sau profesorul) o are asupra celui care provestește (copilul/elevul). În consecință, ascultătorul este implicat total, nu este doar atent, ci trece și tot ce aude prin filtrul propriilor idei și îl îndeamnă, totodată, pe vorbitor să-și consolideze mesajul, să-și lărgească aria posibilităților de exprimare. Exersând și aplicând o astfel de ascultare, se pot afla multe lucruri despre cel mic, iar acesta va căpăta o tot mai mare încredere în forțele sale.
Citește mai multe pe performante.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
