O româncă și iubitul ei au fost amendați și expulzați din Veneția după ce au înotat în Canalul Grande.
O româncă de 25 de ani și iubitul ei britanic, în vârstă de 35 de ani, au fost nevoiți să-și întrerupă brusc vacanța la Veneția, după ce au fost prinși înotând în celebrul Canal Grande, scrie CNN.
Cei doi au ajuns în oraș joi, dar în aceeași zi au fost amendați cu câte 450 de euro fiecare și obligați să părăsească Veneția pentru 48 de ore. Incidentul a fost raportat de gondolieri care i-au observat în apă, în apropierea podului Accademia, nu departe de Piața San Marco. Poliția locală i-a scos imediat din canal.
„Le mulțumesc gondolierilor pentru cooperare și pentru promptitudinea cu care au anunțat autoritățile. Veneția trebuie apărată de cei care o tratează cu lipsă de respect. A proteja orașul înseamnă a păstra decența pentru locuitorii și vizitatorii care se comportă civilizat”, a declarat Elisabetta Pesce, consilier pe probleme de securitate al orașului.
Înotul în canalele Veneției este strict interzis, atât din cauza traficului intens pe apă, cât și a calității precare a apei. Până acum, în 2025, peste 1.100 de turiști au fost sancționați pentru comportament nepotrivit în oraș, iar circa zece cazuri au vizat persoane surprinse la scăldat.
Autoritățile locale atrag atenția că fenomenul de „overtourism” (supra-aglomerare turistică) aduce cu sine tot mai multe gesturi de lipsă de respect față de patrimoniul lagunar. În trecut, turiști din Australia, Franța sau Germania au fost amendați și expulzați pentru plonjoane spectaculoase, surfing sau chiar nudism în canale.
Pentru a limita excesele, Veneția a introdus o taxă de intrare de 10 euro pentru vizitatorii de o zi în perioadele aglomerate și a interzis grupurile turistice mai mari de 25 de persoane, difuzoarele și opririle pe străduțele înguste.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News