O femeie a fost accidentată, duminică, pe o trecere de pietoni din Piatra-Neamţ, de un autoturism lovit din spate de o altă maşină, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.
O femeie a fost accidentată, duminică, pe o trecere de pietoni din Piatra-Neamţ, de un autoturism lovit din spate de o altă maşină, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.
În accident a mai fost rănită şi o femeie care era pasager în autoturismul lovit din spate.
"În urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit faptul că, în timp ce un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Piatra-Neamţ, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, în Piatra-Neamţ, în proximitatea unui marcaj pietonal ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, ce se deplasa în faţa sa, care ar fi fost proiectat la rândul său în faţă, accidentând o femeie în vârstă de 37 de ani, ce se afla angajată în traversarea străzii, pe marcajul pietonal. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea pietonului şi a unei pasagere în vârstă de 22 de ani, din Suceava, din al doilea autoturism", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul principal Ramona Ciofu.
Şoferii au fost testaţi alcoolscopic, rezultatele fiind negative.
În cazul pietonului a rezultat o valoare de 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News