Novacul afumat din Țara Bârsei, marcă protejată la nivel european

România a reușit să înregistreze la nivel european "Novacul afumat din Țara Bârsei" ca produs de Indicație Geografică Protejată (IGP), acesta fiind cel de-al patrulea produs românesc protejat în Uniunea Europeană, a anunțat, joi, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

"În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene s-a publicat astăzi, 6 aprilie 2017, decizia de înregistrare a denumirii în Registrul denumirilor de origine protejate și al indicațiilor geografice protejate pentru produsul Novac afumat din Țara Bârsei (IGP)", precizează MADR.

România are la această dată patru produse protejate la nivelul Uniunii Europene, respectiv Magiunul de Topoloveni cu IGP obținut în anul 2011, Telemeaua de Ibănești, cu Denumire de origine Protejată (DOP) obținută în anul 2016 și Salamul de Sibiu, tot cu IGP obținut anul trecut.

Novacul afumat din Țara Bârsei (IGP) va deveni oficial al patrulea produs românesc protejat în 20 de zile de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Potrivit informațiilor furnizate de Asociația Doripesco Brașov, producătorul Novacului afumat de Țara Bârsei, acesta este un un produs alimentar obținut din fileurile speciei de pește novac (Hypophthalmichthys nobilis), crescută în aria geografică Țara Bârsei, mai exact în iazurile, lacurile și heleșteiele din lunca Oltului, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel