Mara Bănică a născut astăzi, chiar de ziua mamei sale: Un cadou mai frumos nu cred că s-ar fi potrivit

sursă foto: Facebook Mara Bănică
sursă foto: Facebook Mara Bănică

Mara Bănică a adus pe lume o fetiță perfect sănătoastă în această dimineață. Jurnalista a născut în jurul orei 7:00 dimineața, exact de ziua mamei sale. Conform vedetei de televiziune, cele două sunt bine iar numele ales fetiței este unul unic, rusesc.

Mara Bănică a născut în această dimineață și a devenit mamă pentru a doua oară. Cea mică a fost adusă pe lume în jurul orei 7:00 iar vedeta a ales pentru fetița sa un nume unic, rusesc. Mai mult de atât, surpriza a fost și mai mare pentru că mama jurnalistei este născută de asemenea în această zi: ”Astăzi ne-am mărit familia! Am născut dimineață, la 7.24, o fetiță perfect sănătoasă! Suntem bine amândouă, ne acomodăm cu viața exterioară! Tot astăzi este și ziua de naștere a mamei mele, așa că un cadou mai frumos nu cred că s-ar fi potrivit”, a scris jurnalista pe pagina sa de Facebook.

Imediat cum și-a revenit și a putut lua legătura cu fanii săi, Mara Bănică a anunțat, printr-o postare pe Facebook că atât ea, cât și fetița sa sunt sănătoase și se acomodează cu noua viață. Fanii i-au transmis toate cele bune, în special sănătate și ca noul membru al familiei să le aducă cât mai multe zâmbete și împliniri:

”Minunea din viața ta să-ti aducă numai zâmbete! Să vă fie viețile pline cu bucurie fericire, sănătate și mult noroc! Mă bucur enorm pentru tine, soro!”, a transmis o apropiată a jurnalistei.

”Ce veste minunată!!!! Suntem fericiți pentru voi!!! Să aibă o viață minunată alături de voi și să fie Norocoasă și Fericită!!!”, i-a transmis Dinu Maxer, apropiat al vedetei.

Pentru Mara Bănică, sarcina nu a fost una tocmai ușoară întrucât pandemia a forțat-o să petreacă destul de mult timp în casă. Chiar dacă nu a putut să se vadă prea des cu cei dragi, iar activitatea sa favorită a devenit vizionatul filmelor, a declarat aceasta pentru publicația Fanatik: ”Am terminat toate fimele de pe Netflix, citesc, acum am intrat în perioada aia de insomnii, de exemplu, de dimineață la ora 6, vorbeam cu mama despre pensii… Am ajuns la aproape 80 de kg, m-am îngrășat mult, m-am îngrășat cu totul și sunt foarte nerăbdătoare să nasc”, spunea aceasta în urmă cu câteva luni.

Acum însă, restricțiile s-au mai relaxat și poate petrece cât mai mult timp alături de fetița sa și cei dragi care abia așteaptă să o cunoască: ”Mulțumesc anticipat tuturor pentru urări și să vă fie bine!”, a declarat vedeta pe pagina sa de Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel