O modificare a Codului muncii care a intrat deja în vigoare obligă angajatorii să ţină o fişă de pontaj zilnică pentru toţi salariaţii, în care să se consemneze ora venirii şi ora plecării fiecărui angajat. Măsura creează deja probleme unor angajatori, care nu ştiu cum să „ponteze" munca angajaţilor care lucrează pe teren sau de acasă, potrivit zf.ro.
„Aceste prevederi nou introduse (deşi au ca scop combaterea muncii nedeclarate) nu ţin cont de realităţile mediului de afaceri şi de flexibilitatea raporturilor de muncă într-un context economic din ce în ce mai complex. (...) Din păcate, modificarea legislativă adusă Codului muncii îngreunează viaţa angajatorilor, crescând şi mai mult aspectele birocratice/formaliste în loc să încurajeze flexibilitatea raporturilor de muncă în contextul unei realităţi ce cere acest lucru", a spus Mădălina Racoviţan, Tax Partner în cadrul firmei de audit şi consultanţă fiscală KPMG.
Ea a mai spus că angajatorii va trebui să investească în sisteme informatice (sisteme check in/check out, pontare electronică etc.) pentru captarea timpului de lucru zilnic (inclusiv a orei de începere şi a celei de sfârşit a programului de lucru) ca o alternativă la vechea condică de prezenţă.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu