€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641
 

Lotul 2, înapoi! „Adevăratul termen” privind Autostrada Moldovei reiese din tăcerea CNAIR - Ministerul Transporturilor
Autor: Anca Murgoci

autostrada
 

Lotul 2 din Austostrada Moldovei este o promisiune fără sfârșit.

În 2024, anul alegerilor,  politicienii care ne voiau voturile ne mințeau că Lotul 2 din Austostrada Moldovei va fi gata până cel târziu de Crăciun (Crăciunul de anul trecut evident). Între timp, s-au dat dat noi termene, în fiecare lună ni se spunea că „luna viitoare” și iată-ne astăzi ajunși la adevăratul termen de deschidere a Lotului 2: Paștele Cailor.

Oficialii raportează: Tone de balast, kilometri de marcaje, dar răspunsul simplu lipsește

Până atunci, Cristian Pistol, directorul general al CNAIR, a anunțat noutăți privind Lotul 3. 

„Imagini de pe șantierul lotului 3 (Pietroasele - Municipiul Buzău) al secțiunii de autostradă Ploiești-Buzău A7! Pe cei 13,9 km ai acestui lot de autostradă stadiul fizic al lucrărilor a a ajuns la 81%.

Asocierea de constructori turci (Nurol -Makyol) este mobilizată în șantier cu 319 muncitori și 229 de utilaje și lucrează în special la:

- terasamente,

- amenajarea nodului rutier DN2 (Spătaru),

- la amenajarea nodului rutier DN2 B,

- la finalizarea podului peste CF (km 60+985).

Circulația pe lotul 3 al sectorului de autostradă Ploiești-Buzău (A7) trebuie să fie deschisă până la finalul acestui an (2025).

Contractul a fost semnat în noiembrie 2023 la o valoare de 1,24 miliarde lei (fără TVA), cu finanțare asigurată prin PNRR”, a anunțat Cristian Pistol.

De asemenea, Ionel Scrioșteanu, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, a spus, tot despre lotul 3:

„Pe Lotul 3 Pietroasele – Buzău, parte a tronsonului Ploiești – Buzău al Autostrăzii Moldova, a cărei construcție a început în primăvara anului 2024, lucrările avansează într-un ritm bun atât la corpul autostrăzii, cât și la structuri. Proiectul este în graficul contractat, iar deschiderea traficului este preconizată până la finalul acestui an.

Pe acest sector de autostradă progresul fizic al lucrărilor a ajuns la aproximativ 81%, iar lucrările aflate în desfășurare sunt următoarele:

Lucrări la corpul autostrăzii și lucrări adiacente:

Se lucrează la umpluturi cu pământ – realizate ~1.632.000 mc, reprezentând 98% din volumul total.

Se lucrează la fundația de balast – realizate ~357.000 mc, adică 98% din volumul total.

Se continuă așternerea asfaltului: fundație cu balast stabilizat ~288.000 tone (95%), strat de bază mixtură AB31.5 ~130.000 tone (94%), strat de legătură binder BAD22.4 ~64.500 tone (91%), strat de uzură MAS16 ~35.000 tone (69%).

Se montează parapetul metalic, median și marginal – 23,8 km instalați, adică aproximativ 50% din total.

Se aplică marcaje rutiere – aproximativ 72 km de marcaj liniar, reprezentând 26% din total.

Se montează indicatoare rutiere – realizate 30% din total.

Toate cele 35 de podețe, atât pe aliniamentul autostrăzii, cât și pe drumurile adiacente, au fost finalizate integral.

Se continuă execuția dispozitivelor de scurgere a apelor (șanțuri de beton adiacente autostrăzii) – 85% realizate.

Se montează panouri fonoabsorbante – 91% finalizate.

Se continuă montarea gardurilor de protecție – 67% realizate.

La nodul rutier Spătaru (intersecția cu DN2/E85) se lucrează la finalizarea bretelelor, astfel încât în următoarele săptămâni traficul dintre Spătaru și Buzău să fie deviat pe acestea.

La nodul rutier Buzău Est, bretelele au fost finalizate și sunt funcționale, asigurând intrarea și ieșirea pe tronsonul de autostradă Buzău – Focșani.

Lucrările progresează bine la Centrul de Întreținere și Control (CIC), precum și la cele 2 spații de servicii și parcare de scurtă durată.

Lucrări la cele 7 structuri principale (poduri, pasaje):

A fost finalizat și deschis traficului pasajul pe DJ203D peste autostradă (km 57+850).

Astăzi, 22 septembrie, se finalizează și se deschide circulația pe pasajul DN2B peste autostradă (km 55+168).

Au fost finalizate pasajele pe drum agricol peste autostradă la km 51+480 și km 60+258, iar cel de la km 55+168 este în curs de finalizare.

Pasajul superior peste CF triaj și DN2B avansează bine: pe deschiderea dinspre Ploiești se execută lucrări de asfaltare, iar pe cea dinspre Focșani se aplică hidroizolația. Ultimele elemente ale tablierului metalic aferent deschiderii centrale peste calea ferată sunt în curs de sudare, urmând ca în câteva zile să înceapă montarea predalelor.

La pasajul DN2/E85 peste autostradă a fost turnată placa de beton aferentă sensului de deplasare Spătaru → Buzău, iar pe celălalt sens se montează predalele.

Personalul mobilizat pe șantier este de aproximativ 460 de persoane”.

Cei doi oficiali oferă extrem de multe informații, doar că nu la întrebarea care contează: CÂND SE DESCHIDE LOTUL 2?! E ca și cum ai fi la restaurant și chelnerul îți recită câte grame are fiecare ingredient, câte calorii are fiecare fel, dar farfuria ta nu mai vine.

În comentarii, oamenii i-au asaltat cu această întrebare. Niciun răspuns. L-am contactat, în săptămânile trecute, pe Ionel Scrioșteanu, nu am primit niciun răspuns.

Este greu de înțeles această lipsă de transparență și comunicare din partea decidenților. 

Redăm câteva comentarii de pe Facebook ale oamenilor:

„Mi se pare o lipsa acuta de bun simt sa vii mereu sa faci pe prostul cu tot felul de actualizari de informatii si sa nu spui nimic de lotul 2, care sta inchis de aproape 1 an, degeaba. Sper ca in viata asta si tu si ceilalti responsabili sa platiti cu varf si indesat pentru asta!”

„Sa va fie rusine. Tineti lotul 2 Muzeu de un an de zile si sunteti incapabili sa oferiti niste explicatii coerente”

„Ceva concret dar concret și realist vorbind aveți la lotul 2? Nu știu cum puteți tolera această bătaie de joc și să acceptați această lipsă de comunicare față de cetățeni)”

„Duminica am stat aproape o ora in Mizil sa intru pe autostrada. Majoritatea strazilor orasului erau sufocate de masini care incercau sa intre pe A7. Este incredibil ce se intampla pe lotul 2!”

„Pe lotul de 99,9999% finalizat, Mizil-Spataru, ce se mai întâmplă? Se pare că procentul de 0.0001% e mai puternic”

„Mulțumim, dar cred ca lumea e mai interesata de soarta lotului 2! Nu se poate asa ceva, un an sa stam sa ne uitam la zeci de km de asfalt nou-nouț! Faceti o banda pe lângă, să trecem, dacă nu se poate pe pod! Oamenii din / soferii prin Mizil isi blestemă zilele!”

Și comentariile curg în acest sens: „Lotul doi, înapoi!”

 

Promisiuni și tăcere

Este revoltător ca absolut toată lumea să dea din umeri, nimeni să nu demisioneze, nimeni să nu explice, nimeni să nu ceară măcar scuze. De la CNAIR și până la Minister, aceeași formulă: „Facem tot posibil să deschidem”.

Da, dar promisiunile sunt singurul lucru care circulă liber pe Autostrada Moldovei. Restul stă pe loc.

Lumea s-a săturat de povești. Și s-a văzut și la vot. Dar cum românii deja au bifat alegerile, iar până la următorul scrutin mai e mult, iar leafa intră bine-mersi, de ce să se agite cineva?

Lotul 2 rămâne muzeu în aer liber, cu acces interzis vizitatorilor. Primul muzeu de autostradă nefolosită din România, unic în Europa.

La cât de mult îl păzesc de șoferi, s-ar putea să intre pe lista monumentelor protejate.

Până la urmă, în ritmul ăsta, Lotul 2 va fi inaugurat abia la următorul mileniu, poate chiar de către nepoții nepoților noștri. Până atunci, noi rămânem cu nervii, cozile și promisiunile. Și cu ștampila de vot.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Alegeri primar București 2025: Pe cine votați?
Ciprian Ciucu
Daniel Băluță
Cătălin Drulă
Anca Alexandrescu
Ana Maria Ciceală
Alt candidat
Trimite răspunsul
x close