Testele nucleare anunțate de președintele american Donald Trump ar putea însemna costuri uriașe și ar necesita cel puțin un an de pregătiri, avertizează experții.
Reluarea testelor nucleare în Statele Unite, cerută de președintele Donald Trump, ar putea implica costuri astronomice și ar necesita cel puțin un an de pregătiri, avertizează experții în domeniu, potrivit The Independent.
Trump a anunțat că a ordonat Departamentului de Război să înceapă „imediat” testarea arsenalului nuclear american „în condiții egale cu celelalte puteri nucleare”. Prin această decizie, el a pus practic capăt unei pauze de peste trei decenii în testarea armelor nucleare, aflată în vigoare din 1992, când a avut loc ultima explozie controlată la poligonul din Nevada.
Potrivit experților, chiar și un test simplu, constând în detonarea unei singure ogive într-un puț subteran, ar putea costa peste 100 de milioane de dolari. Reluarea programului ar necesita construcția unui nou puț vertical, reactivarea infrastructurii tehnice și implementarea măsurilor de siguranță specifice, pierdute în mare parte după 30 de ani de inactivitate.
Singurul loc unde pot fi efectuate asemenea teste este situl nuclear din Nevada, aflat la aproximativ 100 de kilometri nord de Las Vegas. Acolo, adânc sub Muntele Ranier, Statele Unite au efectuat ultimul test nuclear în 1992. Situl este activ doar pentru activități de simulare și întreținere a armelor existente, iar reluarea testelor reale ar necesita investiții și reautorizări complexe.
Specialiștii subliniază că o mare parte a expertizei tehnice s-a pierdut între timp. Foști oficiali din cadrul Administrației Naționale pentru Securitate Nucleară (NNSA) spun că oamenii care lucrau la astfel de proiecte „nu erau funcționari de birou”, ci profesioniști cu experiență practică, obișnuiți să rezolve probleme direct pe teren - un tip de expertiză tot mai rar astăzi. Mulți dintre acești specialiști au fost concediați sau s-au pensionat, iar unii dintre cei rămași sunt în concediu forțat din cauza blocajului bugetar.
Reprezentanți politici din Nevada avertizează că lipsa acestui personal calificat face improbabilă reluarea rapidă a testelor. „Oamenii concediați sau suspendați sunt cei care construiesc armele, îmbogățesc materialul nuclear și testează stocurile existente”, a declarat o deputată americană.
Fostul secretar american al Energiei, Ernest Moniz, consideră că o reluare „imediată” a testelor este posibilă doar dacă scopul președintelui este strict demonstrativ. „Dacă tot ce vrei este un gest de imagine - să spui că ai detonat o armă nucleară fără să te preocupe datele - atunci s-ar putea face în aproximativ un an”, a explicat el.
Moniz consideră că un asemenea test ar fi mai degrabă o demonstrație de forță cu miză politică decât o acțiune cu valoare științifică sau strategică reală. El avertizează că, în loc să aducă beneficii securității SUA, o astfel de decizie ar putea genera costuri economice semnificative și ar amplifica tensiunile cu Rusia, China și Coreea de Nord, statele pe care Washingtonul le acuză de modernizarea arsenalelor lor nucleare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu