Aurelian Mihai Szanto, bărbatul care a intermediat întâlnirea dintre ziariştii de la Sky News şi presupuşii traficanţi de arme din România, a declarat miercuri, după ce a fost audiat la DIICOT, că a fost păcălit de jurnaliştii britanici, deoarece aceştia i-au spus că este vorba de un documentar şi că la final se va face o menţiune despre faptul că reportajul este o ficţiune.
'Sincer să vă spun, ca român, regret nespus, pentru că m-am lăsat păcălit, am fost păcălit de aceşti oameni şi mi-au stricat imaginea, au stricat imaginea României', a susţinut Aurelian Szanto.
El le-a spus jurnaliştilor români cum a ajuns să intermedieze întâlnirea dintre echipa de la Sky News şi presupuşii traficanţi de arme.
'Ce declar este totul adevărat şi o fac pentru imaginea mea şi imaginea României, în primul rând pentru că sunt român şi sunt mândru cu asta. Toată lumea greşeşte în viaţă, toată lumea face prostii. Eu am fost contactat prin cineva care are contacte la trustul Sky dacă sunt de acord să filmez un documentar pe teritoriul României în legătură cu traficul de arme care se desfăşoară pe tot continentul est-european. Eu, nefiind în temă cu aşa ceva, pentru că lucrez cu alt trust, am încercat să aflu despre ce este vorba. Persoana respectivă mi-a spus că este vorba despre un documentar pe care trustul Sky îl face pe teritoriul Europei în legătură cu aceste traficuri de arme, pentru informarea populaţiei, ca să fie vigilentă, să aibă ochii în patru, în caz de suspecţi. Ei mi-au spus în felul următor: dorim ca să fie doi oameni care să ne prezinte nişte arme şi prin prezentarea armelor respective să atragem atenţia la cum se săvârşesc aceste vânzări', a adăugat Aurelian Szanto.
Szanto, care locuieşte în Anglia şi lucrează ca freelancer, susţine că are un prieten în România despre care ştia că are arme de vânătoare, aşa că l-a contactat telefonic şi l-a întrebat dacă este de acord să facă acest documentar, urmând ca în schimb să primească nişte bani, 'pentru actorie, pentru prezentare şi pentru translaţie'.
El a explicat că ziariştii britanici i-au spus că această filmare trebuie să se desfăşoare într-un loc foarte retras, 'ascuns de ochii lumii', iar în documentar se va spune că se află la graniţa cu Ucraina. Bărbatul mai susţine că jurnaliştii de la Sky News i-au dat asigurări că la finalul reportajului se va menţiona că este vorba de o ficţiune.
'Mi-au declarat: nu vă faceţi griji, pentru la momentul difuzării va apărea la sfârşit, pe display, că toate personajele din acest documentar sunt fictive şi sunt doar cu caracter informativ. Aşa mi s-a comunicat. Mi-am sunat prietenul şi i-am spus că totul este ok. Ei mi-au cerut să le prezint, dacă se poate, arme de război. Comunicarea mea către ei a fost: nu, nu pot să vă ofer arme de război, pe teritoriul României nu găseşti aşa ceva, nu este zonă de război, nu este Afganistan, dar pot să vă aduc nişte arme de vânătoare, care pot fi folosite la acest documentar, la acest scenariu', a mai spus bărbatul.
Personaje cât mai reale
Potrivit acestuia, jurnaliştii britanici i-au cerut ca persoanele care apar în documentar să fie cât mai 'reale', respectiv să fie mascate şi să poarte haine militare.
'La momentul respectiv doar m-am gândit la o chestie de prezentare, nu la o ştire bombă, care a căzut efectiv ca o bombă peste toată Europa. Respectivii au venit în ţară, iar la hotel mi s-a comunicat scenariul, care urma să se pună în practică. Mi-au scris pe o hârtie nişte întrebări, pe care eu urma să le transmit oamenilor mei, întrebări la care ei ofereau şi răspunsurile', a adăugat Aurelian Szanto.
De asemenea, bărbatul a declarat că echipa de la Sky News era formată din patru reporteri, printre care se afla şi Stuart Ramsay, însă el nu îi cunoştea direct şi discuta cu ei prin intermediul unui prieten.
Aurelian Szanto a susţinut că el şi ceilalţi români au primit de la jurnaliştii britanici câteva mii de euro, fără să spună suma exactă, în timp ce surse din cadrul anchetei au afirmat că ar fi vorba de 2.000 de euro.
'Nu s-a făcut o repetiţie în prealabil, dar când am ajuns la faţa locului oamenii se simţeau degajaţi, ştiind că este vorba de un documentar. Să vă spun un lucru: dacă vinzi arme, stai în halul acela, liniştit, cald, te laşi filmat, efectiv, absolut orice? Oamenii ştiau că este vorba despre un documentar de informare. În momentul în care am ajuns, domnul Ramsay a dat noroc cu ei, a fost foarte degajat. În momentul în care a început, lucrul acesta nu se vede pe filmare, s-a oprit filmarea pentru că i s-a stricat microfonul: staţi cuminţi, să ne punem microfonul. Hai să începem din nou, nicio problemă, staţi acolo. Motor', a explicat Aurelian Szanto despre modul în care au decurs filmările. După apariţia reportajului pe Sky News, Aurelian Szanto spune că a luat legatură cu prietenul lui din Anglia şi i-a făcut 'un scandal imens', iar acesta i-a promis că va discuta cu trustul Sky pentru că 'nu este în ordine'.
'Armele care s-au prezentat sunt înregistrate legal, nu fac obiectul unei contrabande. Nu erau încărcate în momentul filmării. (...) Sincer să vă spun, ca român, regret nespus, pentru că m-am lăsat păcălit, am fost păcălit de aceşti oameni şi mi-au stricat imaginea, au stricat imaginea României', a încheiat Aurelian Szanto.
DIICOT a făcut percheziții
Procurorii DIICOT au efectuat miercuri şapte percheziţii în locaţii din Târgu Mureş şi Bistriţa-Năsăud în dosarul deschis în urma reportajului Sky News. La sediul DIICOT a fost audiat Aurelian Szanto, cel care a intermediat întâlnirea dintre jurnaliştii britanici şi presupuşii traficanţi de arme români. De altfel, acest intermediar şi-ar fi recunoscut fapta la audieri.
Tot miercuri, la sediul central al DIICOT vor fi aduse alte patru persoane, respectiv bărbaţii care apar mascaţi în reportajul Sky News. În acest dosar, procurorii au început urmărirea penală pentru contrabandă calificată şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Din primele rezultate ale anchetei rezultă că armele erau deţinute legal pentru vânătoare şi aparţineau unuia dintre bărbaţii mascaţi.
Reportajul a fost 'aranjat' de jurnaliştii britanici, care le-au indicat presupuşilor traficanţi ce să spună la filmare, în schimbul unor sume de bani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News