De la atitudine și ținută, până la accesorii și emoțiile din finală, un concurs de miss este mult mai mult decât o simplă defilare.
Invitată în emisiunea MI-TH Influencer, tânăra Maria Barbu, în vârstă de 14 ani, a vorbit deschis despre ce presupune pregătirea pentru competițiile de frumusețe și care sunt cele mai mari temeri ale sale înainte de a urca pe scenă.
Întrebată de Mirela Vescan, prezentatoarea emisiunii, care este principala ei grijă înainte de concurs, Maria Barbu a subliniat importanța atenției la detalii.
„La un concurs contează tot: de la ținută, la machiaj, păr și chiar accesoriile pe care le port”, a explicat tânăra, care face modeling de doar un an, dar a câștigat deja numeroase concursuri de frumusețe și dans.
Maria spune că preferă accesoriile discrete și evită excesele.
„Nu fac abuz de accesorii. Aleg cercei, o brățară, un lănțișor sau un inel, dar totul trebuie să fie în armonie cu ținuta”, a precizat ea.
Întrebată dacă este de acord cu ideea că accesoriile mari nu sunt recomandate, tânăra a confirmat: „Accesoriile mari pot distrage atenția de la ținută, care este printre principalele aspecte de care trebuie să ținem cont”.
Citește și: Cum poți construi o carieră internațională de model într-un singur an, cu titluri câștigate în Europa
Potrivit Mariei Barbu, juriul acordă prioritate atitudinii, aceasta fiind primul element care cântărește în evaluarea unei concurente. Modul în care o concurentă pășește pe scenă, încrederea pe care o transmite și felul în care interacționează cu publicul și juriul sunt decisive. Abia apoi urmează ținuta, care trebuie să fie aleasă corect și pusă în valoare prin eleganță și coerență, iar accesorizarea vine pe plan secund, ca un detaliu de finisaj.
„Pe locul 1 este atitudinea, pe locul 2 ținuta, iar de pe locul 3 încolo vine accesorizarea”, a explicat ea, subliniind că eleganța și siguranța de sine sunt esențiale pe scenă.
Deși merge bine pe tocuri pentru o tânără de doar 14 ani, cea mai mare frică a Mariei tot defilarea rămâne, deoarece se teme să nu facă nicio greșeală pe scenă.
„Mi-e teamă să nu fac o gafă, să nu mă împiedic. Chiar dacă de când am început cariera, merg pe tocuri mai mult decât înainte și mult mai ușor”, a recunoscut Maria.
Mirela Vescan a încercat să o liniștească, amintind că astfel de momente pot deveni chiar „deliciul publicului”, atâta timp cât nu există riscuri reale.
În general, momentul final, când rămân doar cinci concurente și juriul adresează întrebări decisive, este considerat de mulți cel mai stresant, însă Maria spune că nu se teme de acest aspect.
„Sunt o persoană vorbăreață și îmi găsesc ușor răspunsurile la orice fel de întrebări”, a spus ea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Anca Murgoci