Ilieşiu dă replica, după ce a fost exclus din Societatea Timişoara

sorin iliesiu
sorin iliesiu

După ce conducerea Societăţii Timişoara l-a acuzat pe Ilieşiu de "afirmaţii staliniste" şi l-a exclus din asociaţie, Ilieşiu le dă replica. Ilieşiu consideră că a fost dat afară din cauza poziţiilor anti-Băsescu, dar şi pentru atacul la judecătorii Curţii Constituţionale.

"Întrucât am cerut demisia lui Traian Băsescu pentru "grave derapaje de la principiile democratice", exact pentru aceleaşi motiv am fost exclus din Societatea Timişoara. Dar oficial am fost dat afară pentru acuzații halucinante precum “derapaje de la principiile democratice ale Proclamaţiei din 1990” şi “afirmaţia stalinistă” că unii dintre judecătorii Curţii Constituţionale şi-au trădat misiunea justiţiară invalidând votul democratic de la recentul referendum.

Realitatea e că nu eu, ci actuala conducere a Societăţii Timişoara a derapat grav de la principiile Proclamaţiei anticomuniste din 1990 întrucât s-a pus cu totul la dispoziția, culmea!, chiar a “celui mai important moştenitor al Securităţii”, după cum a fost etichetat dl Băsescu de către apreciatul istoric Marius Oprea.

Probabil că actuala conducere a Societăţii Timişoara a primit ordinul imoral să uite că apelurile mele pentru Legea lustrației au contribuit în mare măsură la adoptarea în Parlament aproape unanimă - atât în mai 2010 cât și în februarie 2012 - a punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, respectiv a Legii lustraţiei. Dar de fiecare dată, marionetele de la Curtea Constituţională, poate la comanda Marelui Păpușar, au decis fără drept de apel că legea e neconstituţională pentru a nu fi lustraţi Emil Boc, Monica Macovei sau Mihai Răzvan Ungureanu. Evident, în primul rând ar fi trebuit lustrat “cel mai important moştenitor al Securităţii", precizează Ilieşiu, într-un comunicat remis DeCe News.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel