Galați: Arestări PREVENTIVE, după decontări ilegale în Sănătate

Români arestați în Belgia
Români arestați în Belgia

Magistraţii Judecătoriei Galaţi au emis, vineri seara, mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele a cinci persoane dintre cele şase reţinute de procurori în dosarul privind fraudarea sistemului de asigurări de sănătate, au anunţat sâmbătă reprezentanţi ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi. 

Potrivit sursei citate, în urma deciziei instanţei, o altă persoană a fost pusă sub control judiciar. 

Conform anchetatorilor, între persoanele implicate în dosar se află un preot din municipiul Tecuci, dar şi şeful Biroului Resurse umane de la Spitalul Municipal "Anton Cincu" din Tecuci. 

Servicii fictive decontate 

În urma cercetărilor efectuate în cauză a reieşit că, în perioada ianuarie 2016 - octombrie 2017, trei femei şi trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 34 şi 65 ani ar fi fraudat bugetul Casei de Asigurări de Sănătate Galaţi prin decontarea nelegală a unor servicii fictive de îngrijiri medicale la domiciliu. Decontarea s-ar fi făcut pe baza unor dosare medicale întocmite în fals, cu implicarea unor funcţionari din cadrul CAS Galaţi. Aceştia, cunoscând activităţile infracţionale, ar fi acceptat primirea şi înregistrarea dosarelor direct de la reprezentanţii unor societăţi comerciale, contrar normelor metodologice care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate. 

În acest caz, 120 de poliţişti gălăţeni, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, au efectuat joi 67 de percheziţii domiciliare, în urma cărora s-au descoperit şi ridicat de la mai multe locaţii aparţinând unor medici de familie sumele de 195.582 de lei, 4.680 de euro, 905 dolari şi 100 de lire sterline, asupra cărora au fost instituite măsuri asigurătorii. 

De asemenea, au fost puse în executare 43 de mandate de aducere, persoanele în cauză fiind conduse la sediul IPJ Galaţi pentru audieri. Prejudiciul în acest dosar se ridică la aproximativ 1.400.000 lei. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel