Un dialog audio șocant a ieșit la iveală între criminalul Irinei Zarutska și sora acestuia, la câteva zile după atacul sângeros.
Criminalul care a ucis-o pe Irina Zarutska, refugiată ucraineană de 23 de ani, în trenul din Charlotte, și-a explicat acțiunile într-o convorbire telefonică cu sora sa, Tracey Brown, la doar câteva zile după ce a fost reținut, potrivit Fow News.
Înregistrarea, realizată pe 28 august, la șase zile după atacul fatal, a fost oferită publicației Daily Mail de sora suspectului, marcând prima ocazie în care Decarlos Brown, în vârstă de 34 de ani, a fost auzit vorbind după ce și-a ucis victima prin înjunghiere.
În convorbirea audio, Brown recunoaște că și-a rănit mâna în timpul atacului și admite că nu o cunoștea pe Zarutska și că nu schimbase niciun cuvânt cu ea înainte de crimă.
„Mi-am rănit mâna, înjunghiind-o. Nici măcar nu o cunosc pe doamnă”, i-a spus el surorii sale. „Nu i-am spus niciun cuvânt. Este înfricoșător, nu-i așa? De ce ar înjunghia cineva pe altcineva fără motiv?”
Potrivit membrilor familiei, Brown are un istoric de probleme mintale. Bărbatul are, de asemenea, și 14 antecedente penale. În convorbire, el susține că guvernul i-ar fi implantat „materiale” în creier, care i-ar fi controlat acțiunile și ar fi fost responsabile pentru ieșirea sa violentă. El a afirmat că anchetatorii trebuie să investigheze aceste „materiale” și influența lor asupra comportamentului său.
Tracey Brown, în vârstă de 33 de ani, l-a întrebat pe fratele său de ce a atacat-o pe Zarutska, exprimându-și confuzia în legătură cu gestul său. „Din toate persoanele, de ce tocmai ea?” a întrebat Tracey. „Este din Ucraina, din Rusia, și aveau un război împotriva Statelor Unite, așa că încerc doar să înțeleg, din toate persoanele, de ce ea?”
„Pur și simplu s-au năpustit asupra ei, asta s-a întâmplat”, a răspuns Decarlos. „Cineva care lucra cu materialele astea a izbucnit asupra ei. Asta e tot. Acum trebuie să investigheze la ce a fost expus corpul meu... Acum trebuie să investigheze care a fost motivul pentru ceea ce s-a întâmplat”, i-a spus bărbatul surorii sale.
Tânăra refugiată fugise din Ucraina în anul 2022, în căutarea siguranței în Statele Unite, doar pentru a fi ucisă într-un atac absurd.
*Informații cu impact emoțional
Ea a fost surprinsă de camerele de supraveghere din tren urcând și așezându-se în fața atacatorului. După câteva secunde, tânăra, purtând uniforma pizzeriei unde lucra, a fost înjunghiată mortal de bărbat, primind trei lovituri de cuțit la nivelul gâtului. Speriată și confuză, Irina a colapsat și a murit la scurt timp, iar camerele de supraveghere au surprins că niciunul dintre călători nu a intervenit pentru a o ajuta. Atacatorul a plecat după incident, dezbrăcându-se de bluza pe care o purta și ștergând urmele cuțitului folosit în atac.
Autoritățile federale au declarat, marți, că Decarlos Brown a fost pus sub acuzare pentru omor comis într-un mijloc de transport public.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News