Erika Isac și M.G.L. au dezvăluit pe cine susțin în turul doi de Ziua Europei

Foto: TikTok
Foto: TikTok

Pe 9 mai, cu ocazia Zilei Europei, mai mulți influenceri și artiști români au ales să se implice public în dezbaterea politică legată de alegerile prezidențiale. 

Printre cei mai vizibili s-au aflat și cântăreața Erika Isac și iubitul ei, artistul M.G.L., care au transmis mesaje clare pe TikTok, încurajând participarea la turul doi al alegerilor din 18 mai și exprimând clar susținerea lor pentru un „parcurs pro-european”, alături de hashtagul #NicușorDan.

Erika Isac: „Totul este politică. Votul altuia poate decide în locul tău”

Erika Isac, cunoscută pentru implicarea sa în cauze sociale și feministe, a subliniat în mesajul său importanța dreptului de vot, mai ales pentru femei.

„Femeile au drept de vot în România doar de 80 de ani. Și eu cred că toate femeile ar trebui să iasă la vot și să se folosească de acest privilegiu pe care îl au. Pentru că dacă vrem să se întâmple schimbările pe care le tot cerem, ni le tot dorim de atâta timp, trebuie să facem ceva în privința asta. Și dacă nu mergi la vot, nu înseamnă că nu-ți exprimi opinia și că nu te bagi în politică, că nu e treaba ta, că nu știu ce. De fapt înseamnă doar că votul altei persoane cântărește de două ori și s-ar putea ca votul respectivei persoane să nu fie chiar pe placul tău sau pentru avantajul tău. Totul, absolut totul este politică. Cum ne îmbrăcăm, cum mergem, ce învățăm, când învățăm, de ce lucrăm. Totul, totul este politică, mai ales ce salarii avem, ce educație avem. Chiar e o decizie importantă, mai ales când sunt doi candidați care sunt atât de opuși din punct de vedere al valorilor morale sau al lucrurilor pe care le-au făcut și așa mai departe.

Eu susțin clar un parcurs pro-european. Vreau să avem contact și cu alte țări. Vreau să avem în continuare parte de beneficiile pe care ni-l oferă Uniunea Europeană. Majoritatea oamenilor își iau informațiile de pe TikTok și nu e neapărat ceva greșit că, într-adevăr, sunt informații valorase și pe platforma asta. Dar foarte des pot fi derutate. Sunt multe informații false, pot fi lucruri false din context, poți face niște opinii care nu sunt tocmai în concordanță cu realitatea. Și e ok, dar este foarte important să vă informați din surse sigure, din știri sigure, de la jurnaliști, jurnaliști independenți și așa mai departe. Și e foarte important să ascultați și oamenii din jurul vostru. Oamenii care, uite, am văzut că sunt o grămadă de studenți care vorbesc despre cât de mult îi ajută faptul că facem parte din Uniunea Europeană. Părerea mea e că un parcurs pro-european este alegerea cea mai bună și eu voi vota pentru asta. Și nu uitați, convingeți oamenii din jurul vostru care nu au fost în primul tur să meargă la al doilea. Toate voturile sunt importante, avem nevoie de toată lumea”, a transmis cântăreața Erika Isac, o feministă convinsă, care a adăugat la postare și #NicușorDan.

M.G.L.: „Nu vrem un lider care urlă. Vrem diplomație și dialog”

La rândul său, M.G.L., partenerul Erikăi Isac, a relatat cum experiența trăită în diaspora i-a schimbat viața și i-a oferit oportunități pe care nu le-ar fi avut altfel.

„Știu că de obicei apar pe for you-ul vostru promovându-mi muzica. Însă muzica mai poate să aștepte. În momentul de față, sunt subiecte mult mai importante de discutat și cred că știți foarte bine la ce mă refer. Anul trecut când am ieșit și mi-am împărtășit opinia politică pe Instagram, pentru faptul că am spus că susțin un parcurs pro-european, am pierdut cam 3-4 mii de urmăritori lejer. De asta mă aflu astăzi aici. Ca să vă spun că mi se rupe. Dacă voi aveți impresia că politica nu este prezentă în absolut orice domeniu, vă înșelați. Vă zic sincer că mă simt un om norocos pentru faptul că am putut pleca cu ai mei în diaspora și am putut locui acolo, am putut munci acolo și mai presus de toate, mi-am putut continua studiile acolo. Dacă nu ar fi existat acel episod, eu nu aș mai fi fost același în ziua de astăzi, nici artistul și nici persoana. Marea majoritate a resurselor pe care mi le-am creat, ele au fost create acolo. Personal, cred că ne aflăm în punctul în care nu prea mai halim promisiunile de orice tip: spitale, case, șosele, nu mai. Trebuie să fim mai atenți la fapte, mai mult decât la vorbe. Personal, voi vota pentru un parcurs pro-european. Vă îndemn și pe voi să faceți asta și pe 18 mai să ieșiți la vot”, a spus artistul pe TikTok, completând postarea cu #ND de la Nicușor Dan.

De asemenea acesta a mai adăugat: „Știu că muzica urbană vine uneori cu mesaje dure, fără perdea, poate chiar agresive. Dar nu despre asta e vorba cand vine vorba de un președinte. Nu vrem pe cineva care urlă mai tare ca noi, vrem pe cineva care știe să vorbească. Să fie diplomat și deschis la dialog. Nu e despre cine e mai tare, mai smecher, mai violent, e despre cine are cap”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]
pixel