Primit cu aceste stâlpări, adică cu ramuri fragede, se prefigura biruinţa lui Iisus asupra morţii şi, totodată, se împlineau Scripturile, mai precis cuvintele profetului Zaharia: „Bucură-te, fiica Sionului, iată, Împăratul tău vine blând, şezând pe asină şi pe mânz”. De asemenea, psalmistul proorocise: „Din gura pruncilor Ţi-ai pregătit laudă”.
Atmosfera aceasta de bucurie şi entuziasm se datora unei recente minuni a Mântuitorului. Cu o zi înainte, pe care Biserica o numeşte Sâmbăta lui Lazăr, Hristos îl înviase pe un om care murise, pe Lazăr, fratele Mariei şi al Martei. Minunea aceasta avea să înfurie autorităţile politico-ecleziastice ale Ierusalimului, întrucât admiraţia faţă de Hristos pătrundea foarte adânc în mase. Şi iată de ce: aşa cum spun şi Sfinţii Părinţi, îndeosebi Sf. Ioan Gură de Aur şi Teofilact, deosebirea dintre învierile anterioare săvârşite de Hristos este foarte mare. Mai întâi, Mântuitorul înviase o adolescentă de 12 ani, la Capernaum, unic copil la părinţi, ca şi celălalt înviat, tânărul din Nain, feciorul unei văduve. Ambii erau foarte tineri, de vreme ce Sf. Antim Ivireanul traduce îndemnul lui Hristos prin: „Voinice, scoală-te!”, şi tânărul, într-adevăr, se scoală din morţi. Cât o priveşte pe fată, Iisus s-a mărginit să o apuce de mână şi aceasta s-a trezit ca şi cum ar fi dormit până atunci.
Complexitatea Învierii lui Lazăr
Cu Lazăr lucrurile sunt însă mai complexe. El era deja mort de patru zile, cu picioarele legate şi intrat în descompunere. Sora lui, Marta, îl avertizează cu pudoare şi stânjeneală pe Hristos că fratele ei deja miroase neplăcut. Piatra tombală fusese şi ea aşezată peste trupul celui decedat.
Minunea prin care Lazăr e adus la viaţă este mai complicată. Aşa cum spune Evanghelia, Hristos „gemu cu duhul şi se tulbură pre Sine”. Din ochii Mântuitorului curg lacrimi pe care cei de faţă le interpretează ca semn al prieteniei pe care i-o purta celui mort. Ridicând ochii spre cer, Iisus se roagă lui Dumnezeu-Tatăl: „Părinte, Îţi mulţumesc că m-ai ascultat. Şi pe urmă, cu glas groaznic, cu care a tulburat tot iadul, aduse pe Lazăr dintru întunericul morţii la lumina vieţii. Glas mare strigă: Lazăre, ieşi afară! Şi mortul ieşi.”
Distincția între cele trei învieri săvârșite de Hristos, făcută de Sf. Antim Ivireanul
Urmând Sfinţilor Părinţi, Sf. Antim Ivireanul, de la care au rămas mai multe predici rostite în Duminica Floriilor, face, la rându-i, o frumoasă şi subtilă distincţie între cele trei învieri săvârşite de Hristos.
Fata din Capernaum, dată fiind vârsta ei fragedă, nu putea să fi comis păcate mari. Feciorul văduvei, care nici el nu avea mulţi ani, poate că gustase păcatul. Lazăr era însă un om matur, obişnuit cu necurăţia, aşa cum ne sugerează intrarea în descompunere a trupului său, picioarele legate, lespedea de pe mormânt... Reanimarea sa necesită o mare forţare spirituală din partea Dumnezeului Întrupat. Hristos lăcrimează nu doar din prietenie pentru răposat, ci şi din compasiune pentru decăderea sa. Şi totuşi, Tatăl Îi ascultă ruga. Pentru că învierea lui Lazăr e, de fapt, mântuire. Lazăr e tot un fiu risipitor care, până la urmă, este iertat şi reintegrat.
Bucuria celor care Îl primesc pe Hristos în Ierusalim cu stâlpări de finic e datorată faptului că oamenii au de acum certitudinea că şi cei care au păcătuit mult pot fi salvaţi; că bunătatea lui Dumnezeu este nespus de mare. Acesta este tâlcul teologic al Duminicii Floriilor.
*intertitlul aparține redacției DCNews
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Ascultă în română
