Donald Trump riscă 100 de ani după gratii dacă este găsit vinovat în dosarul arhivelor

Sursa foto Agerpres
Sursa foto Agerpres

Fostul preşedinte al SUA, Donald Trump, riscă 100 de ani după gratii dacă va fi găsit vinovat de noile capete de acuzare care îi sunt aduse. 

Politicianul în vârstă de 75 de ani a anunţat pe propria reţea de socializare, Truth Social, că i s-a adus la cunoştinţă faptul că a fost pus sub acuzare pentru acuzaţii de spional, el fiind primul preşedinte american din istorie care se confruntă cu acuzaţii federale. 

Conform presei americane, Trump se confruntă cu patru capete de acuzare separate, fiecare dintre acestea având ca pedeapsă maximă 20 de ani după gratii: conspiraţie la obstrucţionarea justiţiei, ascunderea unui document sau a unei înregistrări, ascunderea cu ştiinţă a unui document sau înregistrare şi ascunderea unui document într-o investigaţie federală. 

În plus, acesta se mai confruntă cu un cap de acuzare cu privire la reţinerea intenţionată a unor informaţii legate de apărarea naţională, la care pedeapsa maximă este de 10 ani, dar şi cu alte două capete de acuzare cu pedeapsă maximă de cinci ani fiecare: fals în declaraţii şi plănuirea ascunderii de informaţii. 

Această ştire a fost primită cu revoltă în partidul Republican, iar Ron DeSantis, rivalul lui Donald Trump pentru alegerile din 2024, a declarat că "transformarea legii federale în armă reprezintă o ameninţară letală la adresa unei societăţi libere". 

Trump, la rândul său, a criticat punerea sub acuzare şi a declarat că este nevinovat, dar şi că este victima persecuţiei politice, scrie Daily Mail. Avocatul lui Trump, Jim Trusty, a anunţat că toate cele şapte acuzaţii aduse fostului preşedinte sunt "desprinse din legea spionajului". 

"Administraţia Biden, cea coruptă, mi-a informat avocaţii că am fost pus sub acuzare. Se pare că e vorba de dosarul arhivelor, un dosar fabricat, pentru că şi Joe Biden a avut 1850 de dosare la reşedinţa din Delaware, plus altele în Chinatown, din D.C, dar şi documente pe podeaua garajului, care este închis doar cu o uşă subţire ca o foaie de hârtie. 

Am fost chemat la Tribunalul Federal marţea viitoare. Nu am crezut niciodată că aşa ceva se poate întâmpla unui fost preşedinte al SUA, care a primit mai multe voturi decât orice alt preşedinte din istoria ţării noastre şi care, acum, este în fruntea sondajelor pentru alegerile prezidenţiale din 2024. Sunt un om nevinovat. Sunt trist pentru că suntem o naţiune în declin şi, cu toate astea, justiţia se îndreaptă spre un preşedinte popular", a scris Trump pe Truth Social. 

Trump a afirmat că va pleda nevinovat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel