€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641
 

Cristi Chivu a anunţat echipa favorită la titlu în Serie A, înainte de debutul oficial pe banca lui Inter

cristi-chivu_53312400 FOTO: Agerpres
 

Cristi Chivu a anunţat echipa favorită la câştigarea Serie A în acest sezon. Antrenorul român a făcut declaraţiile cu o zi înainte de debutul în meci oficial pe banca...

 Antrenorul echipei italiene de fotbal Inter Milano, Cristian Chivu, a declarat că Napoli, campioana en-titre, care a învins-o uşor pe Sassuolo cu 2-0, sâmbătă, în meciul de deschidere a sezonului în Serie A, este favorită pentru cucerirea titlului şi la finele actualei ediţii a campionatului, scrie AFP.

"Sunt de acord cu Massimiliano Allegri (antrenorul lui AC Milan) care a spus că echipa campioană en-titre începe întotdeauna favorită în sezonul următor", a declarat Chivu duminică într-o conferinţă de presă. "Cu lotul pe care l-a avut sezonul trecut, cu tot ce s-a petrecut în această vară, cred că Napoli este cu siguranţă favorită", a adăugat el, înaintea primului meci al echipei sale de luni, de acasă, împotriva lui Torino.

Inter, finalista Ligii Campionilor, a terminat pe locul doi în campionatul italian sezonul trecut, la un punct în spatele lui Napoli, care a fost încoronată campioană după a 38-a şi ultima etapă, scrie Agerpres.

Inter şi-a pierdut antrenorul din 2021, Simone Inzaghi, care a plecat în Arabia Saudită. În locul său, clubul din Lombardia a surprins pe toată lumea numindu-l pe unul dintre foştii săi jucători, Cristian Chivu, care avea doar câteva apariţii în Serie A pe banca tehnică.

Napoli a făcut furori în perioada de transferuri prin aducerea lui Kevin de Bruyne, la final de contract cu Manchester City cu care a câştigat totul, şi prin întărirea lotului cu jucătorii olandezi Noa Lang şi Sam Beukema, dar şi cu italianul Lorenzo Lucca.

Potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt, Napoli a cheltuit peste 100 de milioane de euro în această vară, dar a obţinut peste 125 de milioane de euro, inclusiv 75 de milioane de euro doar pentru Victor Osimhen, care a fost vândut la Galatasaray. 

Inter va debuta în noul sezon din Serie A contra lui Torino. Meciul se joacă luni, 25 august, de la ora 21:45, ora României. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Alegeri primar București 2025: Pe cine votați?
Ciprian Ciucu
Daniel Băluță
Cătălin Drulă
Anca Alexandrescu
Ana Maria Ciceală
Alt candidat
Trimite răspunsul
x close