Corneliu Ștefan: La Buciumeni avem printre cele mai frumoase școli din mediul rural din județul Dâmbovița

Foto: Facebook Corneliu Ștefan
Foto: Facebook Corneliu Ștefan

Comuna Buciumeni se poate mândri cu una dintre cele mai moderne instituții de învățământ din județul Dâmbovița, a declarat, joi, la inaugurarea noii școli, Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean.

Comuna Buciumeni a îmbrăcat, joi, straie de sărbătoare, cu ocazia inaugurării  localului noii instituții de învâțământ,  o investiție care depășește toate așteptările!

„La Buciumeni, astăzi, cu sprijinul domnului primar avem printre cele mai frumoase școli din mediul rural din județul Dâmbovița. Cred că investiția imensă pe care domnul primar a făcut-o, nu numai din punct de vedere financiar, dar și din punct de vedere sentimental, cred că ne asigură pe toți că avem o continuitate pentru copiii noștri, pentru cadrele didactice din această școală.

Vă felicit din suflet domnule primar pentru ceea ce ați realizat aici. Vreau să felicit și aparatul tehnic din primărie, consilierii locali. Vă asigur de tot respectul meu și vreau să asigur locuitorii comunei Buciumeni că împreună vom avea și alte investiții pe raza acestei localități. Doamne ajută! Să fiți sănătoși cu toții!”, a declarat Corneliu Ștefan.

Imagine cu o sală de curs

„Este un proiect important pentru întreaga comunitate, finanțat prin PNDL și bugetul local", a declarat la rândul său primarul comunei, Ion Pavel.

"Mulțumesc președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, pentru sprijinul acordat în realizarea acestui obiectiv de investiții și nu numai, colegilor din Consiliul Local și Primărie, tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui obiectiv, pentru că tot ceea ce vedeți astăzi se datorează unei munci de echipă, unui parteneriat pentru binele copiilor... 

Vezi și: Stațiunea Padina - Peștera, acces mai ușor, după ce s-a turnat primul strat de asfalt între Cabana Bolboci și Cheile Tătarului

Valoarea totală se ridică la 5.589.000 lei, din care finanțare PNDL 4.223.000 lei și buget local 1.366.000 lei. Școala Gimnazială Buciumeni are 9 săli de clasă, 3 laboratoare (chimie, informatică, biologie), sală educație fizică, vestiare, grupuri sanitare, cancelarie, bibliotecă, sală de consiliere, birou secretariat, contabilitate, birou director… S-a reabilitat clădirea existentă, s-a schimbat tâmplăria, parchet, instalații electrice, instalații detecție incendiu, sanitare, termice.

Terenul de sport

Clădirea s-a extins cu încă 3 corpuri, în suprafată desfășurată de 477 metri pătrați. S-a realizat rețea de canalizare, rețea canalizare ape pluviale. S-au montat parasolare pe fațada școlii, s-a dotat cu mobilier, echipament IT etc. S-a realizat un teren de sport cu gazon sintetic. Mă bucur sincer că am reușit să finalizăm acest obiectiv, generații de copii de vor bucura de această unitate de învățământ. Ceea ce îmi doresc este ca acest nou an școlar să fie un nou început care să construiască un viitor mai bun, mai sigur pentru copiii noștri. Consider că Școala Gimnazială Buciumeni va avea un viitor minunat”, a mai declarat edilul comunei.

În noul an școlar, care va încele luni, vor fi prezenți  230 de elevi.

La inaugurarea școlii din Buciumeni au  participat președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, vicepreședinții Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, prefectul județului, Claudia Gilia, senatorul Titus Corlățean, inspectorul școlar general Ileana Nicolaescu, primarul comunei Buciumeni, Ion Pavel, primarii mai multor localități de pe Valea Ialomiței, consilieri locali, cadre didactice și elevi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel