Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

EXCLUSIV  Centenar Rodin

Auguste Rodin, Sărutul
Auguste Rodin, Sărutul

Numeroase manifestări din Franţa şi din străinătate s-au constituit într-un omagiu de o amploare fără precedent adus sculptorului Auguste Rodin, dispărut în urmă cu un veac.

Numeroase manifestări din Franţa şi din străinătate s-au constituit într-un omagiu de o amploare fără precedent adus sculptorului Auguste Rodin, dispărut în urmă cu un veac. Muzeul Rodin, în cele două sedii ale sale, din Paris şi din Meudon, Muzeul de Arte Decorative, muzeele din Lyon, Montpellier, Rodez, Aix-les-Bains, Morlaix..., dar şi din New York, Philadelphia, San Francisco, Buenos Aires, Tokyo sau Seul oferă anul acesta expoziţii sau noi modalităţi de prezentare a colecţiilor lor.

Rodin, Expoziţia Centenarului la Grand Palais, lansarea filmului Rodin de Jacques Doillon, cu Vincent Lindon în rolul titular, şi deschiderea noului Muzeu Camille Claudel la Nogent-sur-Seine au marcat celebrarea unui veac de la moartea celebrului sculptor francez, considerat părintele sculpturii moderne.   

 

(w670) Rodin, Mai

Rodin, Mâinile lui Dumnezeu

 

La Grand Palais au fost expuse cele mai cunoscute capodopere ale sculptorului, ca Gânditorul, Sărutul, Burghezii din Calais... Expoziţia retrasa visurile şi gloria acestui poet al pasiunii, maestru de necontestat şi monstru sacru. Între scandaluri şi momente de strălucire, el a revoluţionat creaţia artistică. Expoziţia a revenit şi asupra extraordinarei sale posterităţi din generaţii succesive, de la Carpeaux la Richier, trecând prin Bourdelle, Claudel, Brâncuşi sau Picasso.

 

(w670) Rodin, Orf

Rodin, Orfeu şi Euridice

 

Expoziţia propunea astfel o nouă privire asupra acestui artist proteiform, prin intermediul a 350 de opere, dintre care 200 realizate de Rodin. Acestea erau confruntate cu cele ale altor artişti. Printre aceste „opere-mamă”, se află Gânditorul, alături de Bărbat mergând al lui Giacometti sau Somnul care l-a inspirat pe Brâncuşi.

Figură de neocolit a sculpturii secolului al XIX-lea, mare desenator, Auguste Rodin a elaborat o operă categoric modernă, care a dezvăluit o libertate formală necunoscută până la el. El a revoluţionat sculptura prin libertatea de inspiraţie, redarea mişcării, expresivitatea formelor şi emoţia captată în ghips sau sub dalta sculptorului.

Salutat drept cel care a a redat viaţă sculpturii, Rodin a considerat întotdeauna „corpul ca un mulaj al pasiunilor”.

 

(w670) Rodin, Bar

Rodin, Bărbat mergând 

 

„Este mai important mort decât viu!”. Fraza pe care Henric al III-lea ar fi pronunţat-o la moartea Ducelui de Guise este foarte potrivită şi pentru sculptor. Opera lui n-a încetat niciodată să se îmbogăţească cu noi semnificaţii, sub privirile generaţiilor succesive. Şi dacă au existat câteva tentative de „asasinat” din partea criticii îngrozite de îndrăznelile sale, maestrul nu s-a abătut niciodată de la marile principii formulate în Testamentul din 1911 pentru folosinţa tinerilor artişti: „Fiţi profund veridici. Nu ezitaţi niciodată să experimentaţi ceea ce simţiţi, chiar dacă sunteţi în opoziţie cu  ideile primite (...) Prieteni vor veni în curând către voi: pentru că tot ce este profund adevărat pentru un om de stat, este adevărat pentru toţi”.

 

(w670) Rodin, Gan

Rodin, Gânditorul

 

Din anii 1880, Auguste Rodin (1840-1917) a fost salutat ca un artist care a redat sculpturii bunul ei cel mai de preţ: viaţa. Ora gloriei sale a bătut însă începând din 1900, o glorie care a culminat la Paris, odată cu crearea Muzeului Rodin în 1919. O glorie care s-a răspândit în întreaga lume, de la Praga la Tokyo, de la Londra la New York şi San Francisco.

Dar în anii 1930, statuia comandorului s-a prăfuit. „Se considera că Rodin aparţine trecutului. Această atitudine era legată de istoria franceză a admirării avangardelor  şi a rezistenţei pe care ele o provocau. Apărătorii artei moderne au luptat împotriva secolului al XIX-lea pentru a-şi impune viziunea modernistă”, afirmă Catherine Chevillot, directoarea Muzeului Rodin şi co-comisar general al expoziţiei Rodin, expoziţia centenarului de la Grand Palais.

 

(w670) Camille Cl

Camille Claudel, Valsul

  

După al Doilea Război Mondial, situaţia s-a schimbat. Avangardele se impuseseră, modul de a privi al artiştilor s-a schimbat, nu se mai putea crea ca înainte de război. „Asistăm la întoarcerea unei arte sensibile, o artă care îşi pune întrebări în privinţa omului, cu artişti ca Fautrier sau Giacometti. Este epoca în care artiştii, şi nu numai istoricii de artă, s-au interesat de Rodin. Este valabil şi astăzi”.

 

(w670) Claudel-Ca

Claudel-Camille - Femeie ghemuită

 

Modul în care a fost privit Rodin de generaţiile succesive de artişti a dat ritmul expoziţiei de la Grand Palais, eliberată de canoanele clasice ale unei retrospective. Acest demiurg este, în acelaşi timp, ultimul mare sculptor al secolului al XIX-lea, maestrul Porţii Infernului şi al Sărutului, dar şi cel care sparge canoanele sculpturii aşa cum erau ele practicate de secole. Într-o perpetuă evoluţie, recompunând la infinit, el s-a exprimat încă de la vârsta de 25 de ani, când a îndrăznit să trimită la Salon, Omul cu nasul spart (1865). Nu numai că artistul şi-a luat ca model un dezmoştenit al soartei, cu figura mutilată, dar, cum gerul stricase sculptura din lut crud, el a avut îndrăzneala să prezinte o operă fisurată şi fragmentară. „Prima mea sculptură bună!”, ar fi spus Rodin. Desigur, a fost refuzată. Acestui cap mutilat îi va răspunde, în 1907, Bărbat mergând, un om fără braţe şi cap, antrenat într-o mişcare incredibilă.

S-a spus că Rodin este în acelaşi timp Hercule care taie capetele Hydrei din Lerna şi Hydra însăşi: eroul învingător şi monstrul care fortifică fiecare amputare. Opera în mişcare a lui Rodin i-a fascinat pe Bourdelle, Matisse, Brâncuşi, Picasso şi mulţi alţii, care şi-au înscris primele creaţii pe această linie.

 

(w670) Camille Cl

Camille Claudel, Clotho

 

(w670) Camille Cl

Camille Claudel, Femei stând de vorbă

 

Etalând 200 de opere ale lui Rodin, ghipsuri, bronzuri, pământ ars, marmure, dar şi fotografii retuşate de mâna sa şi faimoasele „desene negre” relevate în legendara Expoziţie de la Praga din 1902, manifestarea de la Grand Palais mărturiseşe o magmă în continuă fuziune. Ea arată şi extraordinarul interes pentru această operă-fluviu demonstrat de artiştii de la sfârşitul secolului XX, care au renunţat la arta conceptuală şi minimalistă. Pentru că Rodin, aşa cum scrie Sophie Biass-Fabiani în catalogul expoziţiei, „este în acelaşi timp cel care tulbură convenţiile şi cel care a revendicat în cel mai înalt grad puterea expresivă a artei”. Mărturisesc această apetenţă pentru opera lui neo-expresioniştii germani, ca Markus Lüpertz sau George Baselitz, ale căror singulare Autoportrete în lemn evocă Gânditorul. Nu există nicio sculptură până la faimoşii Iepuri ai lui Barry Flanagan care să nu fi ieşit de „sub mantaua” lui Rodin.

 

(w670) Claude, Va

Claude, Vârsta adultă

 

Sculptura lui Camille Claudel, ca  dans lent în noul muzeu


În luna martie a acestui an, a fost inaugurat la Nogent-sur-Seine un Muzeu consacrat sculptoriţei Camille Claudel. La 64 de ani de la moartea artistei, opera ei apare în sfârşit în toată singularitatea ei.

Când comenzile au început să curgă, Rodin a luat-o în atelierul lui, în 1883, la recomandarea sculptorul Alfred Boucher, pe Camille Claudel. I-a încredinţat lucrări delicate. Ea şi-a continuat opera personală, mai întâi foarte apropiată de cea a maestrului care i-a devenit şi amant. Să uităm urmarea, biografia tragică care se va sfârşi la azil a artistei.

Camille Claudel a intrat, la 19 ani, ca elevă în atelierul lui Rodin, sculptorul cu 24 de ani mai mare decât ea. A executat acolo mâinile şi picioarele figurilor destinate sculpturilor monumentale, ca Poarta infernului, urmărindu-şi, în acelaşi timp, propriile căutări. Toate etapele şi faţetele carierei sale sunt retrasate în muzeu. Ele demontrează că „ în pofida a ceea ce cred mulţi, Claudel nu l-a urmat pe Rodin, ci ambii s-au hrănit cu arta celuilalt”, după cum afirmă Cécile Bertran, conservatoarea muzeului. Acest spirit de emulaţie este ilustrat mai ales de reluarea de către Rodin a lucrării Tânără cu snop de grâu de Claudel sau versiunea lor la Femeia ghemuită.

O serie de capodopere, minunat luminate graţie ferestrelor largi ale muzeului, relevă toate aspectele geniului artistei: portretul (Micuţa castelană), forţa expresivă (Bătrâna Hélène), crochiul după natură (Femei stând de vorbă), mişcarea (Valsul). „Observi că nu este vorba deloc despe Rodin”, îi scria ea în 1893 fratelui său, scriitorul Paul Claudel, în legătură cu acest cuplu de dansatori.

Sculptura lui Camille Claudel este etalată ca un dans lent în noul muzeu. Până la achiziţionarea colecţiilor lui Reine-Marie Pâris, nepoata sculptoriţei, şi a lui Philippe Cressent, oraşul nu avea nicio operă a artistei. De altfel, muzeul purta numele lui Alfred Boucher şi Paul Dubois, glorii uitate. Noul muzeu prezintă astăzi 69 de opere de Camille Claudel, graţie achiziţiilor complementare  şi împrumuturilor altor instituţii. Acest ansamblu permite o imagine a ansamblului carierei artistei de la portretul Bătrâna Hélène, care l-a impresionat pe Rodin, până la ultimele bronzuri realizate începând din anii 1905. Operele lui Rodin prezentate în muzeu dovedesc influenţele reciproce până la teribila ruptură din 1893. Concepută în 1890, Lage mûr de Claudel, ca şi Adio de Rodin, din 1892, sunt un ecou al acestei drame.

 

(w670) Rodin, Sir

Rodin, Sirenele

 

După despărţirea lor, Claudel caută în scene ale vieţii cotidiene, cum ar fi uimitoarele Femei stând de vorbă, un registru complet diferit de cel rodinian. Comanda Contesei de Maigret, strania şi grandilocventa marmură Perseu şi Gorgona a fost realizată de un practician căruia i se putea prevedea un viitor frumos: François Pompon. Capul tăiat este, desigur, de Camille...

Aceste opere sunt instalate în casa în care a trăit artista din 1876 până în 1879. Casa Claudel  este alături de noul edificiu conceput de arhitectul Adelfo Scaranello, ale cărui ferestre se deschid către lumină şi către oraş. Consacrate perioadei de aur a sculpturii franceze dintre 1880 şi 1914, aceste săli permit prezentarea colecţiilor vechiului muzeu municipal. Completat şi aici de împrumuturi importante, acest ansamblu oferă o excepţională imagine a universului artistic în care s-a dezvoltat personalitatea lui Camille Claudel.

Necunoscută publicului până acum 40 de ani, Claudel este acum un „star” universal, pentru motive excelente, cum ar fi performanţa lui Isabelle Adjani în filmul lui Bruno Nuytten din 1988. Împreună cu Rodin, ea a pus în umbră excelenţi sculptori care au avut şansa marilor comenzi oficiale: Falguière, Dalou, Chapu, Frémiet...

Totuşi, alegoriile neobaroce ale lui Alfred Boucher nu sunt lipsite de glorie şi nici bronzurile sale figurând muncitori. Mut în fata ghipsurilor monumentale ale lui Paul Dubois (1829-1905), Statuia ecvestră a lui Jeanne dArc, de un dureros hieratism, sau michelangioleştile Virtuţi ale mormântului generalului Lamoricière de la Nantes, te poţi lăsa cuprins de nebuna manie a statuilor din secolul al XIX-lea.

 

(w670) Anselm Kie

Anselm Kiefer, Catedralele Franţei

 

Parcursul muzeului este bogat în reinterpretări, de la mitologiile neoclasice la graţiile neoflorentine, de la fenomenul micilor replici în bronz până la genialul ansamblu care a fost atelierul lui Rodin. Aspectele tehnice ale sculpturii, cum ar fi complexa turnare à cire perdue sau cioplirea marmurei sunt expuse cu claritate. Istoriografia artei moderne a aruncat un văl peste această abundenţă a creaţiei de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui următor. Perfect structurat, parcursul Muzeului Camille Claudel pune ordine în acest magnific haos.

 

Kiefer la Rodin


Dacă numeroase opere au ajuns la Grand Palais pentru marea expoziţie dedicată centenarului morţii lui Rodin, Muzeul Rodin a selectat din cele 6.000 de lucrări aflate în fondurile lui un număr de piese inedite pe care le-a expus. Majoritatea sunt în argilă, material pe care Rodin îl prefera marmurei. Muzeul celebrează, de asemenea, centenarul cu o expoziţie în care maestrul statuarului este confruntat cu artistul german contemporan Anselm Kiefer, un expert al sculpturii monumentale.

Artistul german s-a cufundat în cartea-testament a lui Rodin, Catedralele Franţei şi în depozitele atelierului de la Meudon, pentru a imagina cărţi, vitrine şi picturi monumentale, create special ca omagiu adus marelui sculptor căruia îi admiră „modul de a fragmenta, de a-şi reconsidera operele, de a le reutiliza, dar şi ritmul pe care a reuşit să-l creeze”.

 

(w670) Kiefer, Da

Kiefer, Daphne

 

Ca de obicei, operele lui Anselm Kiefer pot părea dificil de înţeles, pentru că sunt pline de referinţe religioase, filosofice, mitologice, istorice.

Întâlnirea dintre Rodin şi Anselm Kiefer s-a născut graţie unui proiect de a reedita cartea lui Rodin, Catedralele Franţei, publicată în 1914, explică Véronique Mattiussi, comisarul expoziţiei. Această operă, editată cu trei ani înainte de moartea sa, este ca un testament artistic. Mult tradusă şi reeditată adesea, ea este totuşi necunoscută şi foarte puţin citită, pentru că „este foarte greu de înţeles, deoarece Rodin a pus în ea lucruri foarte personale şi trebuie să-i cunoşti foarte bine viaţa” pentru a putea s-o descifrezi. „Catedralele au însoţit întreaga viaţă şi creaţie a lui Rodin. Când a avut nevoie să-şi împrospăteze inspiraţia, să se reînnoiască, mergea să vadă catedralele şi le desena arhitectura”, povesteşte Véronique Mattiussi.


(w670) Kiefer, Co

Kiefer, Copie după desen de Rodin

 

Ideea de a provoca, într-o expoziţie, o întâlnire între Rodin şi un alt gigant, al epocii noastre de această dată, i-a condus pe organizatori la Anselm Kiefer pentru că ambii artişti „au un proces creator foarte apropiat, care trece prin gustul pentru cercetare şi experiment. Amândoi folosesc toate materialele. Sunt fascinaţi de accident formal, sunt deschişi pentru hazard, au simţul recuperării”.

 

(w670) Anselm Kie

Anselm Kiefer

 

După relativul purgatoriu al anilor 1930, artiştii au reluat drumul Muzeului Rodin în nevoia de a se confrunta cu opera maestrului. Era adevărat pentru epoca lui Fautrier şi Giacometti. Este adevărat  mereu. Anselm Kiefer a cerut să viziteze depozitele muzeului în 2013. A urmat o relectură de către artist a operei maestrului Catedralele Franţei, din 1914, crearea unei serii de cărţi şi, în final, a unei cufundări în lumea ghipsurilor lui Rodin. Ca şi acesta, Kiefer distruge şi construieşte, iubeşte ruinele şi relicvele propriei sale vieţi.

Vitrine special concepute de către artist adăpostesc creaturile sale devastate, cum ar fi Daphne din 2016. Somptuozitatea se naşte din asamblarea unor materiale derizorii. În picturi, palimpsestul provoacă ameţeală. Un freamăt parcurge sălile colecţiei permanente cu prezentarea unor ghipsuri inedite de Rodin, ca Absolution, care a fost restaurat graţie unei subvenţii de la TEFAF, târgul de la Maastricht.   

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.22
YesMy