€ 5.0949
|
$ 4.3602
|
Curs valutar: € 5.0949
|
$ 4.3602
 

Catacombele din Paris, redeschise după șase luni cu sisteme moderne și protecție îmbunătățită
Autor: Dana Mihai

paris imagine aeriana Foto: Unsplash

Catacombele din Paris au fost redeschise pentru vizitatori - fiind de acum mai bine protejate şi înzestrate cu noi echipamente - după ce au rămas închise timp de aproximativ şase luni, informează DPA.

Sisteme moderne pentru conservare mai bună

Datorită noilor instalaţii tehnice, precum sisteme moderne de tratare a aerului, Catacombele din Paris sunt de acum mai bine conservate decât erau în trecut.

Directoarea muzeului, Isabelle Knafou, a explicat miercuri că situl este în continuare fragil: în coridoarele umede, unde umiditatea este de aproximativ 90%, microorganismele se depun pe oase şi le atacă. În plus, dioxidul de carbon şi bacteriile, aduse de cei până la 600.000 de vizitatori pe an, alterează climatul delicat din interiorul labirintului.

Iluminare nouă care scoate la iveală structuri ascunse

Iluminarea bine direcţionată scoate la iveală structuri care erau parţial ascunse în întuneric în trecut, inclusiv profunzimea ansamblului monumental şi întinderea totală a arhitecturii construite din oase.

Craniile şi oasele lungi - în principal femururi şi tibii - au fost aşezate sistematic în straturi pentru a forma pereţi în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea.

Citește și: Celine Dion, 30.000 de locuri la fiecare dintre cele 10 concerte ce vor fi susținute la Paris pe Defense Arena

Catacombele din Paris au fost create la sfârşitul secolului al XVIII-lea, în timpul unei crize de sănătate publică. Cimitirele supraaglomerate din centrul oraşului, unde morţii zăceau înghesuiţi unul lângă altul, erau considerate o ameninţare la adresa sănătăţii populaţiei.

Transferul rămășițelor în subteran

Prin urmare, începând din 1786, Primăria locală a mutat rămăşiţele a aproximativ 6 milioane de oameni în carierele de calcar abandonate din sudul Parisului - adânc sub pământ.

Începând din 1810, craniile şi oasele au fost aşezate în straturi pentru a forma pereţi şi au fost împodobite cu inscripţii şi citate filosofice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
x close