Casa Albă: Este „ridicol“ să se insinueze că Statele Unite ar putea fi responsabile pentru avarierea Nord Stream 1 și 2

Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels

Casa Albă a reacționat acuzelor Federației Ruse cu privire la incidentele de la gazoductele Nord Stream 1 și 2.

"Este ridicol" ca Rusia să insinueze că Statele Unite ar putea fi responsabile pentru scurgerile de gaze detectate din gazoductele Nord Stream 1 şi 2, a declarat miercuri purtătoarea de cuvânt a Consiliului de Securitate Naţională al Casei Albe, Adrienne Watson, relatează AFP.

"Ştim cu toţii că Rusia răspândeşte dezinformarea de mult timp şi o face din nou aici", a spus ea, după ce purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, i-a cerut preşedintelui american Joe Biden să spună dacă Statele Unite sunt implicate.

"Preşedintele SUA este obligat să răspundă la întrebarea dacă SUA şi-au îndeplinit ameninţarea", a scris ea pe Telegram, făcând referire la o declaraţie a preşedintelui Joe Biden la începutul lunii februarie, care susţinea că Washingtonul ar putea "închide" Nord Stream 2 dacă Moscova intervine militar în Ucraina.

La Casa Albă, se subliniază că aceste remarci se refereau de fapt la presiunea intensă exercitată de preşedintele american pentru ca Germania să abandoneze proiectul gazoductului Nord Stream 2, presiune care ajunsese să dea rezultate.

Cele trei scurgeri au fost semnalate luni, două în zona economică exclusivă a Danemarcei şi una în cea a Suediei, conform autorităţilor acestor ţări şi celor germane fiind vorba cel mai probabil despre acte de sabotaj, ipoteză susţinută de exploziile subacvatice înregistrate de centrele seismice. Guvernul danez a atenţionat că investigarea cauzelor ar putea dura mai multe săptămâni.

Conducta Nord Stream 2 nu a funcţionat niciodată, întrucât sancţiunile impuse Rusiei după agresiunea contra Ucrainei au împiedicat darea ei în exploatare, iar livrările de gaze ruseşti către Europa prin conducta Nord Stream 1 au fost suspendate de Moscova luna aceasta sub pretextul unor probleme tehnice, scrie Agerpres.

CITEȘTE ȘI     -    Polonia a inaugurat gazoductul Baltic Pipe: Andrzej Duda: Se încheie epoca dominației ruse. Țara noastră intră într-o nouă eră de suveranitate energetică, securitate și libertate / foto

Avarierea Nord Stream 1 și Nord Stream 2, „cel mai mare act de terorism industrial din secolul XXI“. Hartmann: A fost atât de bine gândit încât și peste 100 de ani o să ne întrebăm cine l-a făcut

H. D. Hartmann, analist de politică externă, a spus care sunt principalii actori care ar fi putut produce atacul la Nord Stream 1 și Nord Stream 2:

„Exploziile din Marea Baltică reprezintă primul mare act de terorism industrial din secolul XXI. Au aruncat în aer 1 km din Nord Stream 1 și 300 de metri din Nord Stream 2. Erau pline de gaz, pentru că dacă nu ar fi fost pline, la presiunea de la fundul Mării Baltice, le-ar fi distrus. Problema este cine a făcut-o, pentru că sunt doar 3 state capabile de un asemenea atac la fundul mării: SUA, Marea Britanie și Rusia.

Sunt și argumente, și contraargumente pentru fiecare din cele trei țări. Nu cred că vreodată se va afla cine a făcut-o, pentru că ancheta e foarte greu de realizat. Sunt 1.200 de kilometri cu gaz în Nord Stream 1. Au apărut tot felul de teorii, dar până nu vom avea o dovadă clară, nu știm.

Am înțeles că cele două explozii care au distrus 100 de kilometri lungime de țeavă au fost de magnitudinea unui cutremur de 2,3 grade pe scara Richter, am înțeles că la Nord Stream 2 au reușit la o joncțiune. În general, joncțiunile se fac în aproximativ un an, deci refacerea ei probabil va dura 2-3 ani“, a precizat H. D. Hartmann (citește continuarea AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel