O unitate de geniu a armatei nord-coreene s-a aflat timp de patru luni în regiunea rusă Kursk pentru a participa la operaţiunile de deminare, o misiune în timpul căreia nouă militari au fost ucişi, a relatat presa de la Phenian, informează Agerpres.
Potrivit agenţiei oficiale de ştiri KCNA, liderul nord-coreean Kim Jong Un a prezidat vineri o ceremonie de bun venit pentru militarii Regimentului 528 Geniu care au petrecut 120 de zile în regiunea Kursk, ocupată parţial de forţele ucrainene între august 2024 şi primăvara anului 2025, şi a anunţat "pierderea a nouă vieţi" în timpul misiunii.
Liderul nord-coreean le-a acordat celor nouă victime titlul de "Erou al Republicii Populare Democrate Coreea" şi alte onoruri pentru a "aduce un omagiu etern curajului lor", a adăugat KCNA.
"La începutul lunii august, voi, geniştii regimentului, aţi plecat spre regiunea Kursk din Federaţia Rusă, pe care camarazii voştri de arme au recucerit-o cu preţul vieţii lor", a spus Kim în timpul ceremoniei.
"Ofiţeri şi soldaţi, aţi dat dovadă de eroism colectiv depăşind aproape în fiecare zi greutăţi fizice şi mentale aproape de neimaginat", a continuat el, afirmând că ei au reuşit să "realizeze miracolul de a transforma o vastă zonă periculoasă într-o zonă sigură".
Potrivit KCNA, Kim Jong Un şi-a exprimat, de asemenea, "durerea de a fi aşteptat 120 de zile fără a uita nicio clipă de fiii săi iubiţi".
El a declarat că militarii nord-coreeni au scris "scrisori către oraşele şi satele lor natale în timpul pauzelor din operaţiunile de deminare".
În iunie, Rusia a anunţat desfăşurarea a 1.000 de militari din structurile de geniu şi a circa 5.000 de muncitori nord-coreeni pentru "reconstrucţia regiunii Kursk", care a fost recucerită de la Ucraina cu două luni mai devreme de către forţele ruse cu ajutorul unui contingent nord-coreean. Participarea acestor militari la operaţiunile de deminare a fost confirmată în noiembrie de ziarul oficial al Ministerului rus al Apărării, care a publicat fotografii în acest sens.
Coreea de Nord a participat activ la efortul de război al Rusiei, furnizând trupe pentru a respinge avansul ucrainean în regiunea Kursk. Cele două ţări au semnat un acord de apărare reciprocă în 2024, în timpul unei vizite a preşedintelui rus Vladimir Putin în Coreea de Nord.
Serviciile de informaţii sud-coreene estimează că aproximativ 10.000 de militari nord-coreeni au participat la războiul împotriva Ucrainei şi că 2.000 dintre aceştia au murit.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News