Propagandiștii Rusiei amenință direct Bucureștiul și vorbesc despre moartea României, pornind de la informaţia falsă că Germania ar fi cerut ca trupe NATO să fie dislocate în Transnistria.
Presa din Rusia se folosește din nou de propaganda rusă și lansează un scenariu șocant: moartea României. Un nou delir marca Kremlin în care rușii lansează amenințări nucleare. Totul a pornit de la un articol publicat de site-ul rusesc News.ru, intitulat "Moartea României: De ce NATO nu va desfășura trupe în Transnistria", în care propagandiștii lui Putin spun că țara noastră ar putea deveni principala țintă a Rusiei.
Articolul în cauză face trimitere la o analiză a grupului american de experți Atlantic Council, despre care jurnaliștii ruși scriu că ar sugera plasarea unui contingent NATO de menținere a păcii în afara liniei de contact, în apropierea Belarusului sau a regiunii separatiste Transnistria.
"Germania a cerut desfășurarea forțelor NATO în Transnistria. Trupele europene ar putea avea un impact semnificativ asupra Ucrainei fără a se angaja în luptă. Acestea ar putea îndeplini o gamă largă de misiuni de sprijin și antrenament departe de linia frontului", scriu jurnaliștii ruși citând un articol scris de Iulian Romanyshyn, cercetător senior la Centrul pentru Studii Avansate de Securitate, Strategice și Integrare (CASSIS) de la Universitatea din Bonn, intitulat "Vladimir Putin nu trebuie să aibă drept de veto asupra garanțiilor de securitate pentru Ucraina".
Autorul avertizează, de fapt, în acest articol, că dacă Rusia este lăsată să aibă drept de veto asupra garanțiilor de securitate ale Ucrainei, acest lucru ar submina perspectivele unui acord durabil și ar favoriza obiectivele strategice ale Rusiei. Deși analiza este una amplă, jurnaliștii ruși au făcut abstracție de asta și au tăiat doar un pasaj pentru a-și putea acredita retorica falsă potrivit căreia „Germania cere dislocarea trupelor NATO în Transnistria”.
„De exemplu, contingentele europene ar putea prelua o mare parte din munca de monitorizare a frontierei ucrainene cu Belarus și a Republicii Transnistrene (PMR) nerecunoscute în Moldova, ceea ce ar permite utilizarea unităților ucrainene în alte regiuni”, acesta este singurul pasaj pe care aceștia îl menționează.
Îl citează și apoi susțin că propunerea expertului Iulian Romanyshyn conține "o formulare vagă, dar provocatoare", ulterior contactând un propagandist al Kremlinului - Valentin Mzareulov, despre care spun că e istoric al serviciilor secrete ruse pentru a-i solicita un comentariu. Anume Valentin Mzareulov lansează apoi, în mod direct, amenințările la adresa Rusiei.
„Dacă propun desfășurarea acestui contingent în Ucraina, ar fi un risc clar pentru ei. Rusia a declarat în repetate rânduri că astfel de trupe ar fi ținte legitime pentru noi. Dacă vorbim despre Transnistria, atunci pentru o astfel de mișcare, Occidentul ar trebui să schimbe conducerea regiunii – fie prin forță, fie printr-o lovitură de stat. În cazul unui scenariu violent, există trupe rusești în Republica Transnistreană, așa că această opțiune ridică, de asemenea, semne de întrebare”, a declarat Valentin Mzareulov, istoric rus și redactor-șef al site-ului „Istoria serviciilor secrete interne și a agențiilor de aplicare a legii”.
Potrivit lui, în cazul unui astfel de scenariu, România ar deveni principala țintă a Rusiei, iar Moscova nu ar ezita asupra folosirii armelor nucleare.
„În cazul unui atac NATO asupra grupării transnistrene a Forțelor Armate Ruse, se va lansa un atac de represalii împotriva acestor forțe, a comandamentului lor sau direct împotriva Bucureștiului. Este clar că punctul central al operațiunii va fi România, nu Moldova. Bucureștiul nu este un loc împotriva căruia am ezita să folosim mijloace speciale, inclusiv focoase nucleare, dacă este necesar”, a mai susținut acesta.
„Trebuie să fim amabili și diplomați, deoarece europenii nu au înțeles nimic de mult timp, la fel cum au făcut-o în secolele XVIII, XIX și XX, și chiar mai devreme, când contingentele lor au încercat să anexeze Novgorod și Pskov. Trebuie să răspundem cât mai ferm posibil și, de preferință, preventiv. Nu ar trebui să așteptăm ca acești oameni să-și aducă trupele pe teritoriul nostru; trebuie să acționăm proactiv”, a mai spus rusul.
Mzareulov lansează apoi acuzații la adresa întregului Occident și spune că ar exista interesul de a amplifica tensiunile din Transnistria înainte închierea războiului din Ucraina.
„Este mai avantajos pentru Occident să își intensifice acțiunile în Transnistria înainte de încheierea conflictului din Ucraina, pentru a-l prelungi și continua. (...) Totuși, în acest caz, răspunsul Rusiei va fi mult mai dur. Singurul răspuns este reprezentat de atacuri cu rachete împotriva unor ținte pe care le considerăm adecvate. În opinia mea, distrugerea Bucureștiului este un răspuns adecvat”, a mai spus Mzareulov.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci